Galați: Cele 30 de cutremure din ultima lună de la Izvoarele sunt de natură tectonică

Risc Seismic

Un număr de 30 de cutremure, cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat din septembrie și până în prezent în satul Izvoarele, din județul Galați, toate fiind de natură tectonică, a anunțat, joi, în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați, Mihai Diaconescu, specialist al Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Foto: (c) Dan PAIC / AGERPRES ARHIVĂ

Ca și anul trecut, specialistul a precizat că seismele din zonă sunt de natură tectonică, dar că sunt și alte cauze — solul îmbibat cu apă, structura precară de rezistență a locuințelor din sat — dar nu a exclus nici factorul antropic.

La analiza de la Prefectura Galați au fost prezenți și reprezentanții OMV Petrom care efectuează, din 1959, exploatări petroliere în zonă, aceștia precizând că nu efectuează explorări pentru gazele de șist, așa cum bănuiesc localnicii că se întâmplă.

Potrivit lui Alexandru Maximescu, director afaceri publice OMV Petrom, toate activitățile de exploatare petrolieră se desfășoară sub stricta supraveghere a autorităților abilitate iar până acum, nicio instituție nu a ajuns la concluzia că seismele ar fi provocate de tehnologia de extragere a țițeiului din pământ. Cum nimeni nu a reușit să explice coincidența pentru care, la interval de exact un an de zile, s-au repetat cutremurele din satul Izvoarele, Institutul de Fizica Pământului intenționează să instaleze șase stații seismice care să monitorizeze, timp de un an, activitatea tectonică din zonă.

În luna septembrie, s-au făcut simțite mai multe cutremure de pământ, care au mai continuat și pe 1 și 2 octombrie, după care s-au oprit. Cu exact un an în urmă, la finele lunii septembrie, în satul Izvoarele s-au produs pentru prima oară mai multe cutremure, până în noiembrie înregistrându-se 437 de seisme, de diferite intensități. După mai multe măsurători ale specialiștilor, aceștia au precizat, anul trecut, că seismele sunt de natură tectonică și nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun și acum producerea seismelor.

AGERPRES/(AS—autor: Dan Paic, editor: Adrian Drăguț)

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 VIDEO Priviți, așa ceva se vede rar!