Gorghiu: PNL va face tot ce-i stă în putință ca aleșii care au migrat să-și piardă mandatele

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat vineri, la Satu Mare, că PNL va face tot ce-i va sta în putință pentru ca aleșii care și-au schimbat partidul în cursul anului trecut, pe baza Ordonanței 55, să își piardă mandatele.

"PNL, prin grupul de senatori, va face tot posibilul ca legile și deciziile Curții Constituționale să fie respectate și anume Ordonanța 55, cunoscută în limbaj popular ordonanța care legiferează traseismul. Din păcate, în Camera Deputaților, în ciuda deciziei Curții Constituționale, PSD-ul, în campania electorală dând această ordonanță, a ignorat voința electoratului de la urne, din 2012, a considerat că este cazul să nu ia deloc în discuție cele reglementate de Curtea Constituțională și nu a reglementat efectele în sensul pierderii mandatelor aleșilor locali", a declarat Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.

Liderul PNL susține că dacă Senatul nu va adopta o decizie conform indicațiilor Curții Constituționale, liberalii vor ataca actul normativ la Curte.

"În Senat, eu am convingerea că lucrurile se vor schimba, aștept să fie pe ordinea de zi a Comisiei Juridice această ordonanță, știm foarte bine ce avem de făcut, știm foarte bine că propunerea noastră este aceea de a reglementa efectele în sensul pierderii mandatelor aleșilor locali care au migrat politic și vă pot asigura că, în condițiile în care nu va ieși în acest fel din plenul Senatului, PNL va contensta la Curtea Constituțională noua alege, tocmai pe motivele indicate de mine, că nu se respectă voința electoratului și că se ignoră o decizie a Curții Constituționale care spune foarte clar cum a încălcat PSD-ul legea", a spus Gorghiu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie

3 Cum a protejat PSD un director declarat incompatibil la Transporturi, ignorând legea

4 Cutremur politic în Serbia / Aleksandar Vučić a fost învins de Lista Studenților

5 Cifrele oficiale demontează manipulările PSD: Sorin Grindeanu, contrazis dur de Finanțe privind deficitul