Guvernul a adoptat ordonanța privind facilități fiscale pentru plata obligațiilor datorate de contribuabili

Guvernul a adoptat ordonanța privind facilități fiscale pentru plata obligațiilor datorate de contribuabili

Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanța de urgență care prevede că toți cei care își vor achita până la 31 martie 2016 obligațiile de plată datorate bugetului general restante la 30 septembrie anul acesta și administrate de ANAF vor beneficia de anularea penalităților de întârziere, dacă îndeplinesc o serie de condiții.

Potrivit actului normativ, de asemenea, contribuabilii care plătesc până la 30 iunie anul viitor o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor principale restante stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale vor putea beneficia, condiționat, de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligațiilor principale datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie, administrate de ANAF.

De aceste facilități fiscale vor putea beneficia, dacă îndeplinesc condițiile legale, contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau entități fără personalitate juridică.

Conform OUG, pentru a beneficia de anularea penalităților de întârziere și a cotei de 54,2% din dobândă, contribuabilii trebuie să depună o cerere în acest sens la organul fiscal și să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:

* toate obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de ANAF, se sting până la data de 31 martie 2016;

* o cotă de 45,8% din dobânzile aferente acestor obligații de plată restante, stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale, se sting până la 30 iunie 2016, inclusiv;

* până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, se stinge cota de 45,8% din eventualele dobânzi calculate până la data stingerii obligațiilor de plată principale;

* până la data la care contribuabilul depune cererea de anulare a penalităților de întârziere și cotei din dobândă (a accesoriilor), sunt stinse toate obligațiile de plată principale curente, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie 2015 și 31 martie 2016;

* contribuabilul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, al cărei termen maxim este 30 iunie 2016.

Guvernul arată că, începând cu 1 ianuarie 2016, prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală, dobânzile de întârziere la plată se reduc de la 0,03% pe zi, cât sunt în prezent, la 0,02% pe zi, iar penalitățile de întârziere la plată se reduc de la 0,02% pe zi, cât sunt în prezent, la 0,01 % pe zi.

Actul normativ include, de asemenea, dispoziții și condiții privind anularea penalităților de întârziere, precum și a cotei de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30 septembrie, în situații specifice, printre care prin declarație rectificativă și ca urmare a unei inspecții fiscale începute anterior intrării în vigoare a actului normativ.

Contribuabilii cărora le-au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii la data intrării în vigoare a OUG au posibilitatea de a efectua plăți din sumele indisponibilizate, iar măsura se va aplica temporar pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței și 30 iunie 2016, cât și pentru popririle înființate ulterior intrării în vigoare a actului normativ, dar nu mai târziu de 30 iunie 2016.

Contribuabilii aflați în insolvență sau reorganizare pot beneficia de aceste facilități fiscale dacă îndeplinesc condițiile impuse de ordonanța de urgență.

În cazul unităților administrativ-teritoriale, facilitatea prevăzută se acordă dacă consiliul local emite o hotărâre în acest scop. În acest caz, facilitatea vizează anularea până la 73,3% din majorările de întârziere ce reprezintă componentă de penalitate de întârziere.

Contribuabilii care la data de 30 septembrie beneficiază de eșalonarea la plată pot beneficia și de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile eșalonate la plată și nestinse la data respectivă dacă eșalonarea la plată se finalizează până la 31 martie 2016. În acest caz, cota de 54,2% din dobânda achitată odată cu plata ratei de eșalonare se restituie potrivit Codului de procedură fiscală.

Procedura de aplicare a OUG se va aproba în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, prin ordin al ministrului Finanțelor, în cazul creanțelor administrate de către organul fiscal central sau prin ordin al conducătorului instituției sau autorității publice, în cazul obligațiilor de plată individualizate în titluri executorii transmise spre recuperare organului fiscal central. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 De citit...