IGPR: Polițiști români patrulează pe străzile din Londra

IGPR: Polițiști români patrulează pe străzile din Londra

Opt polițiști români vor patrula de miercuri, alături de Poliția Metropolitană, pe străzile din Londra, în cadrul operațiunii Nexus, care urmărește să reducă numărul de infracțiuni comise de est-europeni, informează un comunicat de presă remis marți AGERPRES de IGPR.

Potrivit sursei citate, polițiștii români care vor patrula în Londra provin din structurile de investigații criminale și de combatere a criminalității organizate și vor desfășura o misiune operativă temporară de cooperare polițienească internațională în Regatul Unit al Marii Britanii.

"Cei opt ofițeri români fac echipă cu polițiști londonezi și polonezi iar activitățile desfășurate vizează acordarea de sprijin și suport operativ pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în Londra. De asemenea, un alt aspect al muncii polițiștilor români aflați în Marea Britanie vizează sprijinirea membrilor comunității românești în situația în care sunt victime ale unor fapte antisociale", precizează IGPR.

Polițiștii români vor efectua misiuni de patrulare în zonele de competență ale mai multor secții de poliție din zona metropolitană Londra și vor acționa, alături de omologii englezi, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Sursa citată arată că se urmărește prevenirea și combaterea furturilor din magazine, din locuințe, din buzunare, a infracțiunilor de prostituție și proxenetism, precum și a muncii la negru.

"În misiunile precedente desfășurate sub egida Nexus, în cursul anului 2014, polițiștii români au participat în mod direct la legitimarea persoanelor ce fac obiectul procedurilor judiciare, arestarea celor implicate în săvârșirea de infracțiuni, conducerea acestora la unitățile de detenție, efectuarea de activități de identificare, selectare și traducere a unor documente necesare pentru investigații", adaugă IGPR.

Aceeași sursă menționează că activitatea polițiștilor români a fost apreciată în mod pozitiv de reprezentanții tuturor unităților specializate sau secțiilor de poliție în cadrul cărora și-au desfășurat activitatea.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /