Legea prin care înscrierea elevilor la orele de religie se face pe bază de cerere, promulgată

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea actului normativ pentru modificarea art. 18 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede că înscrierea la orele de religie se va face pe bază de cerere. Conform actului normativ, înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.

Schimbarea opțiunii se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.

În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără această disciplină.

În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

3 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

4 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

5 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății