MApN: Șeful Comandamentului NATO pentru operații speciale, primit de ministrul Mircea Dușa

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, l-a primit joi pe șeful Comandamentului NATO pentru operații speciale, generalul-locotenent Marshall Webb, informează un comunicat al Biroului de presă al MApN. Potrivit sursei citate, ministrul Dușa a subliniat cooperarea "foarte bună" dintre forțele române pentru operații speciale și structuri similare ale NATO, atât pe timpul exercițiilor, dar mai ales în cadrul misiunilor din teatrele de operații.

"Forțele pentru operații speciale și cele de informații sunt unități de elită ale Armatei României, apreciem sprijinul primit în procesul de instruire. Misiunile executate de aceste structuri militare sunt apreciate pe plan intern și internațional", a declarat ministrul apărării naționale, citat în comunicat.

Conform MApN, generalul Webb a arătat că există o relație "excelentă" de colaborare cu forțele pentru operații speciale, "în acest domeniu România fiind un lider regional".

Generalul Webb se află într-o vizită oficială în România pentru a participa la un exercițiu de planificare în domeniul operațiilor speciale, mai notează comunicatul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească