Metrorex: Perioada de utilizare a cardurilor Activ şi a biletelor unice, prelungită până în 2 mai

Călătorii pot folosi cardurile Activ, emise şi reîncarcate de RATB, precum şi biletele unice RATB - Metrorex până în 2 mai 2014 inclusiv, au anunţat, luni, reprezentanţii Metrorex.

Metrorex: Perioada de utilizare a cardurilor Activ şi a biletelor unice, prelungită până în 2 mai (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Administraţia Metrorex vine în sprijinul publicului călător posesor al cardurilor Activ, emise şi reîncarcate de RATB, precum şi a biletelor unice RATB - Metrorex şi prelungeşte perioada de utilizare a acestora până la data de 02 mai 2014 inclusiv. După această dată, eventualele probleme legate de abonamentele încărcate pe aceste carduri vor fi supuse atenţiei Regiei Autonome de Transport Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă al companiei.

În 19 martie, reprezentanţii companiei Metrorex au acuzat RATB că refuză să achite suma încasată din luna martie 2013 pentru călătoriile cu metroul ale pasagerilor care folosesc cardul Activ, arătând că datoria creşte lunar cu două milioane de lei.

Reprezentanţii Metrorex spuneau atunci că regia are de plătit 21 de milioane de lei, mai multe întâlniri stabilite pentru rezolvarea situaţiei "fiind eşuate".

Aceştia precizau că, în urma încetării contractului încheiat între RATB şi compania de transport, începând din 14 aprilie nu vor mai fi acceptate la plata călătoriei cu metroul cardurile Activ emise şi reîncărcate de RATB şi nici biletele unice RATB - Metrorex.

De asemenea, din 14 martie nu s-au mai comercializat, prin punctele de vânzare din reţeaua de metrou, bilete unice RATB - Metrorex, respectiv biletul unic de 60 de minute, biletul cu zece călătorii şi abonamentul de o zi.

"Facem un nou apel la conducerea RATB să achite de urgenţă datoriile restante acumulate până în prezent, pentru a putea elimina în comun disconfortul creat publicului călător.Vom relua utilizarea biletelor comune RATB - Metrorex imediat ce RATB va achita debitele restante şi va oferi garanţii pentru plata facturilor curente", arătau atunci reprezentanţii companiei.

Reprezentanţii RATB spuneau, în luna martie, că debitul către Metrorex era, la sfârşitul anului 2013, de 17,3 milioane de lei, din care au fost achitaţi, de la începutul anului, 2.123.193 de lei. Aceştia precizau atunci că o altă sumă, în valoare de 1.993.523 de lei, urmează să fie plătită în câteva zile.

"Dorim să-i asigurăm pe partenerii noştri că RATB va depune toate efortuile pentru a-şi onora obligaţiile de plată", spuneau reprezentanţii RATB, care precizau că datoriile au rămas neachitate "nu din rea voinţă", "ci în contextul economic dificil traversat în ultimul an".

Potrivit RATB, aproximativ 25.000 de călători folosesc lunar cardurile Activ. Pe cardurile Activ, funcţionale din 2006, călătorii puteau depune bani atât pentru transportul cu mijloace RATB, cât şi cu metroul.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării