Militari din Franța, SUA, Turcia, Polonia, Republica Moldova, prezenți la parada de 1 Decembrie

Militari din Franța, SUA, Turcia, Polonia, Republica Moldova, prezenți la parada de 1 Decembrie

Militari din Franța, Polonia, Turcia, SUA și Republica Moldova vor participa luni la parada de 1 Decembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale (MApN), colonel Constantin Spînu.

Potrivit acestuia, pentru prima dată participă la paradă militari din Republica Moldova.

"Un număr de 2.700 de militari vor defila cu tot ceea ce au ei mai frumos, cu 280 de mijloace tehnice. Vor fi și 40 de aeronave, sperăm să ne lase vremea să le putem vedea și pe ele, vor fi militari din țări străine care și-au trimis detașamente la defilare: Franța, Moldova, Polonia, Turcia și SUA. Republica Moldova se află pentru prima dată la această paradă. Vor fi și surprize pe care le-am pregătit în ceea ce privește tehnica, sunt colegii noștri de la Regimentul de Gardă care au pregătit un exercițiu foarte frumos de mânuire al armamentului de infanterie, va fi un spectacol frumos și după foarte multă vreme suntem în Piața Constituției, locul nostru tradițional de defilare fiind Arcul de Triumf", a afirmat sâmbătă Spînu, cu prilejul repetiției generale pentru paradă.

El a declarat pentru AGERPRES că la eveniment au fost acreditați o mie de jurnaliști.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), subcomisar poliție Monica Dajbog, a spus că la paradă vor participa 600 de angajați ai ministerului cu 100 de mijloace tehnice din dotare.

"Din dispoziția vicepremierului Gabriel Oprea, MAI participă cu efective ale Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, ale IGSU, dar și cu studenți de la Academia de Poliție și în premieră cu elevi de la Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina. MAI va fi reprezentat în total de aproape 600 de oameni. În ceea ce privește tehnica, participăm la parada militară cu peste 100 de mijloace, dintre acestea autospeciale folosite în misiunile de zi cu zi, motociclete, ambarcațiuni, trei elicoptere și un avion SMURD", a spus purtătorul de cuvânt.

Ea a precizat că parada va fi deschisă de un elicopter al MAI, care va purta drapelul național.

Monica Dajbog a precizat că pe lângă efectivele mobilizate pentru paradă din Capitală și tehnica aferentă MAI va asigura și măsurile de ordine publică la nivel național.

"Avem mobilizați peste 25.000 de polițiști și jandarmi care să asigure măsurile de ordine publică în întreaga țară", a mai spus Dajbog.

Potrivit locotenentului Cătălin Chirca, purtător de cuvânt al IGSU, la paradă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va participa cu tehnica "cea mai performantă" din dotarea pompierilor români, precum și cu un detașament format din pompieri care încadrează echipajele de stingere a incendiilor, echipaje de la urgențe medicale, chimice, specifice tipurilor de risc pe care le gestionează.

"Elementul de noutate din cadrul paradei va fi reprezentat de membrii de căutare-salvare urbană acreditate pentru a desfășura misiuni sub egida ONU din cadrul unității speciale pentru situații de urgență. Un alt element de noutate care va fi prezent și care va încânta publicul prezent va fi reprezentat de echipajul canin care va defila pe o auto-șenilată în care se va afla și câinele Lucky special antrenat pentru executarea d emisiuni de căutare-salvare", a mai afirmat Cătălin Chirca.

"Cu ocazia zile naționale efective ale Poliției Române vor participa la manifestările și la ceremonii de comemorare și de depunere de flori. De asemenea, la parada națională care va avea loc pe 1 Decembrie vor participa polițiști și tehnică din dotare. Poliția Rutieră va fi reprezentantă prin zec motociclete marca BMW, autoturisme marca Volvo, Porsche, Dacia Duster, autospeciale marca BMW de însoțire a a coloanelor oficiale și nu în ultimul rând autoturismele marca Dacia MCV", a afirmat comisar Andrieș Cristian de la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) Direcția Rutieră, prezent sâmbătă la repetiție.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...