Miniștri din Guvernul Ponta, menționați în dosarul lui Mircea Govor (referat DNA)

Miniștri din Guvernul Ponta, menționați în dosarul lui Mircea Govor (referat DNA)

Miniștri din Guvernul Ponta, aflați în funcție în anul 2013, sunt menționați în dosarul în care a fost reținut vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, ministrul Finanțelor Publice de la acea vreme numărându-se printre cei cu care se încerca să se ia legătura.

Informația apare în referatul DNA înaintat Instanței Supreme cu propunerea de arestare preventivă a lui Mircea Govor, reținut miercuri pentru mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

DNA precizează că, în același context al reorganizării structurilor ANAF, și președintele Consiliului Județean Satu Mare a acționat, în august 2013, pentru numirea unor persoane din anturaj/obediente/membri (...), pe funcții de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, respectiv a Serviciilor Fiscale municipale și orășenești de la nivel județean.

Anchetatorii susțin că acesta a acționat de maniera arătată în urma unor negocieri pe care le-a purtat anterior cu Govor și cu o altă persoană, aceștia stabilind concret care persoane să ocupe funcții de conducere la instituția respectivă, pe baza unor criterii exclusiv politice, în contextul în care, la acea vreme, coaliția aflată la putere (n.r USL) era formată din partidele (...) și (...).

Astfel, la 6 august 2013, s-a procedat la identificarea unor posturi vacante în domeniul fiscal de la nivel județean, în scopul redistribuirii, precum și la vacantarea altor posturi ocupate de persoane care nu se aflau în sfera sa de interese.

"De asemenea, cei doi au convenit asupra necesității vacantării unor posturi de conducere la Serviciul Fiscal Carei (unde pe postul de adjunct șef serviciu fiscal, numitul (...) a fost înlocuit de numitul (...), persoană din anturajul lui (...)). La aceeași dată, (...) a manifestat interes pentru numirea lui (...) pe funcția de trezorier șef al AJFP Satu Mare, intenție ce nu s-a concretizat, pe funcția respectivă fiind numită ulterior numita (...). Nemulțumit de această numire, (...) a luat legătura cu numita (...) (persoană care în octombrie 2013 a fost numită director executiv interimar în cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj, la intervenția pe care numitul (...), ministru (...) la acea vreme, ar fi făcut-o pe lângă (...), căreia i-a comunicat că va încerca să ia legătura în acest sens cu ministrul Finanțelor Publice de la acea vreme, numitul (...) (membru (...), prin intermediul directorului său de Cabinet, numitul (...)", se arată în document.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...