Mircia Muntean avea alcoolemia de peste 1,00 la mie în momentul producerii accidentului rutier - surse

Mircia Muntean avea alcoolemia de peste 1,00 la mie în momentul producerii accidentului rutier - surse

Deputatul PSD Mircia Muntean, care joi seară a fost implicat într-un accident rutier la Deva, apoi a încercat să fugă şi să se ascundă în tufişuri, rămânând blocat pe un gard pe care se urcase, a avut o alcoolemie de peste 1,00 la mie, conform unor surse judiciare.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, în urma analizei probelor de sânge luate joi seară deputatului PSD Mircia Muntean la UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a reieşit că acesta avea o alcoolemie de peste 1,00 la mie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe de altă parte, contactaţi de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Hunedoara au spus că dosarul penal deschis în cazul accidentului în care a fost implicat Mircia Muntean a fost trimis deja Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

"Nu putem face publice acte dintr-un dosar care nu ne aparţine", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu.

Accidentul în care a fost implicat Mircia Muntean s-a produs joi seară, pe şoseaua de centură a Devei, în apropierea staţiei CFR, unde un autoturism a acroşat un autobuz fără pasageri şi un alt autoturism, după care a intrat în spatele unui camion oprit la culoarea roşie a semaforului.

Martorii au spus că la volanul autoturismului care a acroşat celelalte trei autovehicule s-ar fi aflat deputatul PSD Mircia Muntean, care ar fi fost băut, acesta fiind scos din maşină cu sânge pe faţă de către un alt şofer.

La locul accidentului a ajuns un cameraman al unui post de televiziune, care l-a recunoscut pe fostul primar Mircia Muntean şi a început să îl filmeze.

”Deputatul PSD era plin de sânge pe faţă şi părea băut. A fost scos din maşină de ceilalţi şoferi. Când a observat că îl filmez, a început să mă lovescă pe mine şi camera. Un alt bărbat care era cu el m-a împins, iar el şi m-a lovit pe mine şi camera cu care filmam. Nu am renunţat. Atunci, paralmentarul a luat-o la fugă spre tufişuri şi a intrat în ele. A ajuns undeva pe un gard şi a rămas acolo atârnat fără să mai poată înainta. A fost scos de acolo de poliţişti locali”, spunea cameramenul Ioan Boldor.

De altfel, în imaginile surprinse de acesta se observă cum Mircia Muntean împinge camera şi apoi fuge în tufişuri.

În imagini se mai poate vedea cum parlamentarul Mircia Muntean este scos din tufişuri de către poliţiştii locali, desculţ şi plin de sânge pe faţă.

Parlamentarul Mircia Muntean a declarat în faţa camerei de luat vederi, dar şi în faţa poliţiştilor, că nu se afla el la volanul autoturismului implicat în accident.

Întrebat cum s-a produs accidentul, parlamentarul a răspuns: ”Accidentul nu s-a întâmplat. N-am condus eu! A condus Jenică...”.

Cameramanul a insistat: ”Martorii spun că dumnevoastră eraţi la volan”, iar deputatul PSD răspunde: ”Mi se pare fals! Ia întrebaţi 1000 de oameni cine a plecat din Peştiş cu mine până am ajuns aici?”. Cameramanul continuă cu întrebările, iar parlamentarul răspunde: ”Beau cât vreau! Am şofer şi beau cât vreau!”.

În urma accidentului, Mircia Muntean, care a suferit răni la cap şi la faţă, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.

Managerul unităţii medicale, Călin Laza, a declarat, vineri, că Mircia Muntean va mai rămâne internat o zi sau două.

"În urma investigaţiilor medicale s-a stabilit că are un hematom de doi centimetri între pielea capului şi cutia craniană, care se va resorbi în urma tratamentului. Trebuie ţinut sub supraveghere până sâmbătă sau duminică, în funcţie de evoluţie. Starea lui este stabilă, iar el este în afara oricărui pericol", afirma Călin Laza.

El mai preciza că medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva i-au recoltat fostului primar probe biologice pentru a-i fi stabilită alcoolemia.

"I-au fost recoltate două probe în vederea stabilirii alccolemiei, ambele în prezenţa unui poliţist. Prima probă s-a recoltat imediat ce a ajuns la UPU, iar cea de-a doua probă la două ore. Este o procedură standard. Probele au fost sigilate şi predate poliţiei care le va duce la Medicina Legală pentru analiză”, explica managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.

La câteva ore de la producerea accidentului, Poliţia Judeţeană Hunedoara a transmis un comunicat de presă în care preciza că nu au existat victime şi că şoferilor implicaţi li se vor preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Vineri dimineaţă, Poliţia Hunedoara a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentului.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, subcomisar Bogdan Niţu, declara pentru MEDIAFAX că, dată fiind calitatea de parlamentar a uneia dintre persoanele implicate în accident, dosarul va fi trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mircia Muntean este de profesie inginer şi a fost primarul municipiului Deva timp de patru mandate consecutiv. Toate cele patru mandate le-a câştigat în calitate de candidat PNL, până în urmă cu patru ani el fiind liderul organizaţiei judeţene a partidului. Mircia Muntean a pierdut şefia PNL Hunedoara în favoarea actualului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ , iar la scurt timp a fost exclus din PNL şi s-a înscris în UNPR.

Mircia Muntean a candidat apoi din partea UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, dar a pierdut alegerile în favoarea liberalului Mircea Ioan Moloţ. Muntean a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al UNPR, s-a înscris în PDL şi a candidat la alegerile parlamentare pentru unul dintre colegiile din judeţul Hunedoara.

Devenit deputat, Mircia Muntean şi-a pierdut calitatea de membru al PDL în luna iulie 2013, ca urmare a unei condamnări penale în primă instanţă. În septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe deputatul PDL Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Mircia Muntean a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzacţii nelegale de terenuri.

Între timp, Mircia Muntean s-a înscris în PSD.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...