Moloț: De zece ani de zile, aproape că nu este investiție în care să nu fi fost reclamat la DNA

Moloț: De zece ani de zile, aproape că nu este investiție în care să nu fi fost reclamat la DNA

Președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, a negat vineri acuzațiile care i se aduc de procurorii DNA într-un dosar în care este învinuit de abuz în serviciu, trafic de influență și cumpărare de influență.

Moloț a afirmat că instituția pe care o conduce nu este implicată în licitația unor lucrări de investiții pentru infrastructura de apă și canalizare, procedurile fiind organizate de operatorul regional de apă, SC Apa Prod SA Deva.

La finalul unei percheziții de peste șase ore, care a avut loc la domiciliul său din Deva, Mircea Moloț a spus că a aflat din presă despre învinurile aduse. 'Nu știu despre ce este vorba. Am văzut ce scrie în presa națională. Nu cunosc care este tema acestui proces penal, dar dacă e așa, cred că este o greșeală, în sensul că nu sunt licitații și achiziții făcute de Consiliul Județean. Este o societate (Apa Prod SA Deva, n.r.) care, într-adevăr, este în subordinea CJ, dar la care habar n-am când se fac (licitațiile, n.r.), cum se fac, cum le ridică pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice, n.r.). E responsabilitatea lor', a declarat președintele CJ Hunedoara.

În ceea ce privește învinuirile conform cărora o firmă a ginerelui său ar fi fost favorizată de o societate care a câștigat o licitație de lucrări la operatorul regional de apă, Apa Prod SA Deva, Moloț a spus că nu cunoaște afacerile pe care le face acesta. 'Nu mă interesează ce afaceri fac ei. (...) Ce fac, chiar nu-mi permit. Eu fac administrație și politică', a arătat președintele CJ Hunedoara.

Potrivit acestuia, în ultimii zece ani, a fost chemat la sediul DNA Alba-Iulia pentru aproape toate lucrările de investiții derulate de CJ Hunedoara. 'De zece ani de zile, aproape că nu este investiție în care să nu fi avut reclamații, să nu fi fost la DNA la Alba-Iulia și să dau cu subsemnatul, cu explicații pentru fiecare investiție. Și la absolut toate am primit NUP (neînceperea urmăririi penale, n.r.). Ne-au fost cerute documente, pe hârtia care vine scriu Serviciului Achiziții 'puneți toate documentele la dispoziție, trimiteți-le'. De vreun an și ceva, avem un dosar cu Ambulatoriul de la Spitalul Județean (investițiile, n.r.). Acum vreo lună ne-au trimis o hârtie în care ne informează că ne-au trimis dosarele înapoi', a spus Moloț.

Întrebat dacă apreciază că perchezițiile de vineri au legătură cu funcția sa politică, de președinte al filialei județene Hunedoara a PNL, Mircea Moloț a spus că nu știe acest lucru. 'Nu știu. Nu vreau să spun ceva și nu sunt genul de om care să umblu la chestia de bârfă', a menționat acesta.

Președintele CJ Hunedoara nu a exclus ca, după perchezițiile de vineri, să mai fie chemat la sediul DNA Alba-Iulia pentru alte explicații.

În ceea ce privește perchezițiile efectuate la domiciliul său, Mircea Moloț a spus că acestea au început vineri dimineața și că anchetatorii i-au ridicat 18 coli de hârtie din casă, între acestea numărându-se copii după un articol de ziar, un CV al unei persoane și acte din perioada în care fiica sa era studentă. De asemenea, a fost ridicată o sumă de bani pe care acesta o avea acasă.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat vineri percheziții la Consiliul Județean Hunedoara, fiind vizat președintele CJ, Ioan Mircea Moloț. Percheziții au loc și la domiciliul șefului CJ Hunedoara, dar și la sediul Consiliului, atât în biroul președintelui, cât și în cel utilizat de vicepreședintele instituției, Tiberiu Ioan Balint, precum și la mai multe societăți, au precizat sursele citate. DNA face verificări în cazul lui Mircea Moloț sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, abuz în serviciu și cumpărare de influență privind atribuirea unor contracte.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...