Monumentul "Aripi" urmează să fie amplasat în Piața Presei Libere; circulația va fi întreruptă temporar

Monumentul "Aripi" urmează să fie amplasat în Piața Presei Libere; circulația va fi întreruptă temporar

Monumentul "Aripi", dedicat Luptei Anticomuniste, a fost finalizat și va fi amplasat până la sfârșitul anului în Piața Presei Libere, pe locul fostei statui a lui Lenin, informează, joi, biroul de presă al Primăriei Capitalei. Astfel, în perioada 19 decembrie — 21 decembrie, Primăria Municipiului București va transporta cele trei piese componente ale monumentului de la locul execuției (Electromecanica S.A — Ploiești) în Piața Presei Libere din Capitală.

Lucrarea are o greutate de 102 tone și o înălțime de aproximativ 24 de metri, iar soclul acoperit de granit pe care va fi amplasată are o înălțime de șase metri. (În comparație, Arcul de Triumf are o înălțime de 27 de metri).

Transportul se va desfășura etapizat, în fiecare noapte, începând de sâmbătă, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere. Unul dintre cele trei transporturi agabaritice pentru care au fost eliberate autorizații speciale va circula pe ruta: DN72—centura Ploiești Vest, Bărcănești, Potigrafu, Otopeni, București — Piața Presei Libere în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul orar 19,00 — 6,00.

Celelalte două transporturi vor avea loc pe ruta: DN72—centura Ploiești Vest, Autostrada A3, Centura București — Otopeni — DN 1 — București Piața Presei Libere. Unul va avea loc în noaptea de duminică spre luni, în intervalul orar 19,00 — 6,00. Celălalt va circula în noaptea de luni spre marți și respectiv marți spre miercuri, în intervalul orar 19,00 — 6,00.

Având în vedere faptul ca acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă, participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile reprezentanților Poliției Rutiere astfel încât să nu se producă blocaje în trafic și, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul.

Monumentul "Aripi" reprezintă trei aripi stilizate cu o structura din oțel inoxidabil. Conceptul artistic a fost realizat de sculptorul Mihai Buculei în urma unui concurs de soluții organizat în anul 2004.

Municipalitatea a alocat la sfârșitul lunii iulie peste 2,7 milioane de lei pentru monumentul Aripi, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat într-o ședință a Consiliului General al Municipiului București.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”