MOTIVARE: Dan Voiculescu, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni

MOTIVARE: Dan Voiculescu, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni

Măsura controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu, în dosarul de şantaj, este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor şi necesară pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, în condiţiile în care este judecat pentru fapte similare, se arată în motivarea deciziei TB, citată de Mediafax.

Tribunalul Bucureşti (TB) a respins, în 10 iulie, contestaţia formulată de Dan Voiculescu în cazul măsurii controlului judiciar dispusă de procurorii DNA în noul dosar în care este cercetat pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi care a menţinut măsura arată, în motivarea deciziei, că pe lângă constatarea existenţei probelor şi indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că Dan Voiculescu a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, măsura preventivă "este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor formulate şi totodată necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia".

Magistratul precizează că faptele lui Dan Voiculescu au fost săvârşite în calitate de persoană publică, iar acesta ar fi apelat la constrângere şi ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare, pentru a obţine beneficii materiale.

"În consecinţă, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar s-a dispus în mod just şi se impune menţinerea acesteia în continuare, având în vedere că faptele pentru care inculpatul este cercetat, săvârşite în calitate de persoană publică, modalitatea în care au fost comise (constrângerea şi ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare în scopul obţinerii unor beneficii patrimoniale importante), au fost de natură să afecteze libertatea psihică a persoanei şi să aducă atingere echilibrului social firesc prin afectarea mediului de afaceri ce presupune exercitarea relaţiilor comerciale cu bună credinţă, precum şi a drepturilor şi intereselor cetăţenilor de a fi informaţi în mod corect, fără exercitarea de influenţe din partea conducătorului grupului I.M., în scopul de a-i determina pe angajaţi să lanseze, să promoveze şi să susţină campanii media pentru obţinerea unor foloase necuvenite", se arată în motivare.

Judecătorul menţionează că măsura preventivă dispusă de procurori este necesară pentru realizarea în bune condiţii a urmăririi penale, "care la acest moment se află în faza de debut, prin evitarea exercitării de influenţa sau presiuni din partea inculpatului asupra ..., în special a celor care lucrează în cadrul trustului I. G. (Intact Group, n.r.), de stopare a activităţii infracţionale a inculpatului şi prevenirea săvârşirii unor noi fapte penale de acelaşi gen, în contextul în care din actele dosarului rezultă că anterior inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiuni similare".

Dan Voiculescu a solicitat, prin plângerea formulată, revocarea controlului judiciar, întrucât nu ar fi întrunite dispoziţiile legale pentru luarea măsurii preventive şi totodată aceasta nu este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, în condiţiile în care din dosar nu rezultă date că s-ar sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Totodată, Voiculescu a arătat că nu este îndeplinită niciuna dintre cele doua condiţii prevăzute de lege, în sensul că nu exista nicio probă din care să rezulte că ar fi săvârşit o infracţiune, iar pe de altă parte, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală este exclusa, fiind cunoscut că familia şi afacerile sale se găsesc pe teritoriul României.

Judecătorul consideră că aceste susţineri nu sunt întemeiate şi că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru luarea măsurii controlului judiciar, întrucât din materialul de urmărire penală rezultă indicii temeinice care conturează suspiciunea rezonabilă că Dan Voiculescu a săvârşit presupusele fapte pentru care este cercetat.

"Prin urmare, probele administrate în cauza până la acest moment procesual relevă presupunerea rezonabilă că inculpatul D.V., atât prin pretinderea încheierii unor contracte de publicitate, sub pretextul promovării firmelor denunţătorilor, realizate în mod direct, dar şi special prin intermediari, angajaţi ai trustului, i-a determinat pe denunţătorii din prezenta cauză, prin ameninţarea cu derularea unor campanii mediatice negative îndreptate împotriva lor şi a firmelor pe care le administrau să încheie contracte de publicitate cu trustul I., în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial", a scris judecătorul în motivare.

În ceea ce priveşte aspectul prezentat de apărarea lui Dan Voiculescu că denunţurile au fost formulate în anul 2013, iar persoanele denunţătoare au fost audiate în 2014, judecătorul a apreciat că acesta nu prezintă relevantă sub aspectul măsurii preventive dispuse în cauză.

Totodată, judecătorul a considerat că este neîntemeiată şi susţinerea apărării că măsura preventivă a controlului judiciar este nelegală pe motiv că infacţiunea de care este suspectat Voiculescu şi motivele luării măsurii preventive nu i-au fost aduse la cunoştinţă de îndată. În acest sens, judecătorul a arătat că procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Dan Voiculescu calitatea de suspect, i-au comunicat drepturile şi obligaţiile şi, după emiterea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în 3 iulie, a fost audiat în calitate de inculpat.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând din 3 iulie, faţă de Dan Voiculescu, pentru "şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale)".

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu "a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact - n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare".

Sub această ameninţare, susţin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

Nicolae Palfi, Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, şi Nelu Iordache ar fi - potrivit unor surse judiciare - oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, el nu are voie părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorului şi nici să se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

Dan Voiculescu este judecat în alte două dosare, pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, respectiv şantajarea fostului administrator al RCS&RDS Ioan Bendei.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”