Necesitatea continuării reformelor economice, discutată de președintele Iohannis cu directorul Departamentului european al FMI

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit vineri, la Palatul Cotroceni, cu directorul Departamentului european al Fondului Monetar Internațional, Poul Mathias Thomsen, context în care a fost subliniată necesitatea continuării reformelor economice.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul întrevederii au fost discutate perspectivele pozitive ale economiei României, dar și unele evoluții de la nivel european.

De asemenea, a fost evidențiată necesitatea continuării reformelor economice, în special în privința guvernanței corporatiste și a calității actului administrativ, într-un context de predictibilitate fiscal-bugetară și financiară.

Sursa citată menționează că întrevederea a reprezentat și un bun prilej pentru a reafirma importanța consolidării încrederii în politicile Guvernului din partea mediului economic și a partenerilor externi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

3 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1