Numărul morților în tragedia din Colectiv a ajuns la 63 de morți

Numărul morților în tragedia din Colectiv a ajuns la 63 de morți

Numărul victimelor tragediei din Colectiv a ajuns la 63 de persoane, după ce un rănit în incendiul din clubul Colectiv a pierdut, luni, lupta cu moartea, într-un spital din Marea Britanie.

Persoana decedată este un bărbat, care fusese transferat de la Spitalul Floreasca la o clinică din Marea Britanie, potrivit unor surse medicale, citate de romaniatv.net.

Un număr de 34 de răniți în incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internați în spitalele din țară și din străinătate, dintre care 12 în București, a informat luni Ministerul Sănătății .

Unul dintre pacienții internați în spitalele din Capitală se află în stare critică. Până în prezent au fost externate 68 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.

În prezent, la Spitalul Bagdasar Arseni este internat un pacient, la fel ca și la Spitalele Elias și CC Iliescu, la Spitalul de Urgență din București — doi, la Spitalul Grigore Alexandrescu — trei, iar la Spitalul Militar Central — patru.

Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate. În prezent, în spitalele din străinătate se află internați 22 de răniți în incendiul de la Colectiv, dintre care un cetățean german.

Astfel, în Austria, Israel și Germania sunt internate câte două persoane în stare stabilă. În Olanda și Marea Britanie sunt internate patru persoane în stare stabilă, iar în Belgia sunt internate opt persoane în stare stabilă.

De asemenea, alți patru pacienți au fost externați și se află în tratament în ambulatoriu în spitalele din străinătate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Pesediști de frunte insula noastră are...

2 Ședință cu scandal la Parlament: „Cum se face că numai dumneavoastră angajați toate doamnele sexy la ANRE?”

3 Corpul de control al MAI a descins la IGSU. Este vizat șeful instituției SURSE

4 Răsturnare de situație? / Ce ar fi descoperit anchetatorii în camera de gardă / Maşina directorului medical Ştefania Szabo, ridicată pentru cercetări / Fami…

5 Cristela Georgescu ar fi încasat zeci de mii de lei de la o societate implicată în tranzacții cu firma unui fost agent KGB din Tiraspol