Pensionarii protestează joi în fața Guvernului, nemulțumiți de nivelul de trai

Pensionarii din cadrul Federației Naționale Unirea vor protesta joi, în intervalul orar 10,00-13,00, în Piața Victoriei din Capitală, cerând Guvernului și Parlamentului introducerea, în regim de urgență, a unui program de acțiune prin care să se asigure vârstnicilor din România un nivel de trai decent.

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, pensia reală din anul 2014 este mai mică decât pensia reală din anul 2009, iar numărul biletelor de tratament a scăzut an de an, de la 360.000 — în 2004, la 200.000 — în ultimii ani.

'Menținerea fixă a limitei de impozitare a pensiilor a condus la impozitarea anuală a unui număr tot mai mare de pensionari, dezicând astfel scopul inițial (din 2013) de impozitare doar a pensiilor mari. Din cauza sărăciei, starea de sănătate a vârstnicilor este din ce în ce mai precară, mortalitatea și morbiditatea sunt tot mai mari, numărul total al pensionarilor civili scăzând astfel de la 6 milioane cât erau acum 12 ani, la numai 5,18 milioane acum', se arată în comunicatul citat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion