Ponta, întâmpinat într-un sat din Botoşani de zeci de localnici cu pancarte "Victor Ponta-Preşedinte" - FOTO

Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat, joi seară, în localitatea botoşăneană Huţani, pe tăpşanul din sat de câteva zeci de localnici cu pancarte albe inscripţionate cu roşu, cu textul "Victor Ponta-Preşedinte".

Ponta,întâmpinat într-un sat din Botoşani de zeci de localnici cu pancarte "Victor Ponta-Preşedinte"

Ponta, care a inaugurat joi seară, în localitatea botoşăneană Baisa, finalizarea lucrărilor de modernizare a DN 29 Botoşani - Suceava, a mers spre Suceava, iar pe traseu a oprit în satul Huţani, unde pe tăpşanul sătesc se adunaseră câteva zeci de localnici cu pancarte albe inscripţionate cu roşu, cu textul "Victor Ponta-Preşedinte".

Locuitorii i-au mulţumit premierului pentru modernizarea acestui drum, iar premierul l-a întrebat pe primarul Voicu Murariu de ce investiţii mai are nevoie în comună. Acesta i-a spus că e nevoie de modernizarea unor drumuri locale, iar premierul, care era însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea, i-a transmis acestuia să preia problematica acestei comune, primarul fiind invitat de Dragnea, săptămâna viitoare, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să prezinte proiectele comunei.

Premierul s-a întreţinut câteva minute cu localnicii, după care a semnat în Cartea de onoare a comunei, care era pregătită, pe o măsuţă, în apropiere.

O localnică a spus că această vizită scurtă a premierului României în sat este un eveniment istoric.

Ponta a mers apoi în comuna suceveană Dumbrăveni, unde a discutat cu primarul liberal al comunei, Ioan Pavăl, despre finanţarea amenajării unei grădiniţe pentru copiii din această comună.

Premierul a spus că această comună are 2.500 de copii şi că este o problemă cu asigurarea spaţiilor de învăţământ, iar localitatea trebuie sprijinită.

"Îl vom ajuta cu tot ce se poate pentru că România are nevoie de copii cât mai mulţi. Altfel, peste 30-40 de ani, vor fi numai bătrâni în ţara asta. Dacă tot vrem să fie cât mai mulţi copii, trebuie să le facem şi condiţii mai bune. Am adus microbuze pentru multe localităţi. Am transferat fonduri europene pentru şcoli, acum pentru grădiniţe. Şi la Botoşani şi la Bacău şi în mai multe zone am terminat maternităţile. Dacă reuşim în 10-15 ani să aplicăm o strategie de creştere a natalităţii o să luăm exemplul bun de aici", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a participat, joi seară, în localitatea Baisa, la inaugurarea modernizării DN 29 Botoşani - Suceava, arătând că este foarte bucuros că în nouă luni s-a executat lucrarea.

"A fost un proiect special. L-am început anul trecut în octombrie. Am văzut că nu se lucrează, că aşa sunt cârtitorii şi în nouă luni îl avem făcut. E un drum foarte modern. Sunt 7000 de maşini în fiecare zi, deci un trafic foarte serios şi arată, într-adevăr a drum european", a declarat Victor Ponta.

DN 29, care face legătura între Suceava şi Botoşani, a fost modernizat pe un tronson de 36 de kilometri, licitaţia organizată de CNADNR pentru realizarea lucrărilor fiind câştigată de UMB Spedition şi Tehnostrade, companii controlate de Dorin Umbrarescu. Valoarea contractului este de 68,3 de milioane de lei, iar lucrările au vizat lărgirea drumului, reabilitarea a 12 poduri şi 29 de podeţe şi realizarea a 31 de parcări şi şapte staţii de autobuz.

Lucrările au fost începute în 14 octombrie 2013 în prezenţa premierului Victor Ponta şi ar fi trebuit să se încheie anul viitor, dar Dorin Umbrărescu a anunţat la deschiderea şantierului că lucrarea va fi finalizată mai repede dacă Guvernul va aloca fondurile pe măsură ce lucrările avansează.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Dragnea ne-a vândut la unguri? Vicepremierul ungar anunță că Budapesta a avut un acord verbal cu autoritățile …

2 Stenograme DNA / Deputatul PSD Căprar spunea că-i duce bani lui Dragnea. Dăncilă, Fifor și Cuc apar și ei

3 SURSE / „Dosarul PSD” ar duce la vârful partidului. Fifor, Teodorovici și Vâlcov, în vizorul procurorilor DNA?

4 Dragi procurori, e rândul vostru! / Noi dezvăluiri făcute de jurnalista Ioana Ene Dogioiu

5 ULTIMĂ ORĂ / Scandal în CSM după ce Țînț n-a ieșit din primul tur!

recomandări

Te ia DNA: Dan Popa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic