Prahova: Consilierul local Ionuț Ionescu, arestat preventiv pentru luare de mită

Prahova: Consilierul local Ionuț Ionescu, arestat preventiv pentru luare de mită

Consilierul local ploieștean Ionuț Ionescu (PNL), angajat al SC Hidro Prahova, a fost arestat preventiv, vineri seară, el fiind urmărit penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită într-un dosar penal instrumentat de DNA Ploiești, care vizează un proiect pe fonduri europene.

Ionuț Ionescu a fost reținut joi seară, în urma unor audieri, și prezentat vineri Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Magistrații au admis propunerea procurorilor anticorupție și au dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia.

Consilierul local Ionuț Ionescu este acuzat că ar fi pretins mită în valoare de două milioane de euro, din care ar fi primit efectiv, în mai multe tranșe, suma de 140.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, acesta a pretins, în primăvara anului 2013, suma de un milion de euro reprezentanților asocierii de firme care a câștigat licitația pe proiectul "Reabilitare și extindere SEAU în orașele Sinaia, Breaza — STAP în orașele Comarnic și Sinaia, județul Prahova", în valoare de 62.141.862,62 lei.

La acel moment, el era manager al Unității de Implementare a Proiectului (UIP) "Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova" în cadrul SC Hidro Prahova SA.

Conform procurorilor, el a cerut și plata cu celeritate a unui avans de 200.000 euro din suma totală pretinsă reprezentanților asocierii de firme câștigătoare a licitației, banii fiind ceruți de inculpat pentru a sprijini firmele respective pe parcursul derulării contractului, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care el le avea în calitatea deținută, atribuții care presupuneau, în esență, coordonarea și controlul derulării procedurilor de achiziție și a efectuării lucrărilor după atribuirea contractelor, respectiv conducerea activității din punctul de vedere al managementului de contracte, managementului financiar și al implementării tehnice pentru toate componentele proiectului.

"În urma refuzului acestora de a plăti comisionul în cuantumul cerut, inculpatul Ionescu Ionuț Cristian s-a deplasat la sediul uneia dintre societăți, solicitându-i expres administratorului să plătească suma de 500.000 euro către cealaltă firmă, pentru ca aceasta să iasă din asociere, lăsând să se înțeleagă faptul că o parte din bani urma să îi revină cu titlu de comision. Reprezentantul firmei respective nu a fost de acord cu acest lucru", se arată în comunicatul citat.

În acest context, prevalându-se de prerogativele funcției deținute, inculpatul a determinat același administrator să subcontracteze lucrările către o societate pe care i-a indicat-o personal, fapt care s-a și întâmplat, fiind încheiat un contract de subantrepriză lucrări.

De asemenea, Ionuț Ionescu a exercitat anumite presiuni și a cerut în mod expres directorului tehnic al aceluiași agent economic ca societatea pe care o reprezenta să cedeze și efectuarea lucrărilor din contractul "Extindere rețea de canalizare în localitățile Câmpina, Bănești, Vălenii de Munte, județul Prahova" (contract semnat la data de 29.10.2013, în valoare de 58.491.111,65 lei), încheiat cu SC Hidro Prahova SA, tot în cadrul proiectului cu finanțare europeană, către o altă societate comercială indicată de acesta, fapt care s-a și întâmplat.

"La data de 23 aprilie 2014, acest din urmă agent economic a subcontractat o parte din lucrări către o altă firmă, între inculpatul Ionescu Ionuț Cristian și administratorul firmei existând deja o discuție prealabilă cu privire la sprijinirea acestuia din urmă în obținerea de lucrări în cadrul proiectului cu finanțare europeană", mai arată procurorii.

Tot în aprilie 2014, Ionuț Ionescu i-a pretins aceluiași administrator remiterea unei sume de bani cuprinsă între 3% și 7% din valoarea contractului de lucrări încheiat de SC Hidro Prahova SA (circa 1.000.000 euro), în schimbul ajutorului pentru obținerea contractului și pentru a beneficia în continuare de sprijinul lui, acordat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe parcursul derulării lucrărilor.

În mai 2014, 'în urma insistențelor repetate ale inculpatului', administratorul a ridicat din contul societății, o parte din suma pretinsă, respectiv 120.000 de lei, bani pe care i-a remis lui Ionuț Ionescu în două tranșe, respectiv 50.000 lei și 70.000 de lei.

Inculpatul a mai primit în luna mai 2013 suma de 20.000 lei, pentru ca, în calitatea deținută, să favorizeze, în cadrul procedurii de achiziție publică, o societate comercială în vederea atribuirii unui contract de lucrări, având ca obiect 'Reabilitarea și extinderea SEAU Vălenii de Munte, Mizil și Urlați, județul Prahova' (contract încheiat la data de 30.05.2013).

Potrivit unor surse din Hidro Prahova, Ionescu a lucrat o perioadă ca inginer șef al sistemului zonal de alimentare cu apă Valea Prahovei, fiind apoi șef, în cadrul aceleiași societăți, al Unității de implementare a proiectului privind reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare, iar în prezent este șef al Serviciului Investiții al SC Hidro Prahova.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Ștefan Gabrea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”