Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, află astăzi dacă rămâne în arest

Adrian Duicu şi şeful Poliţiei Judeţene, Ştefan Ponea, au fost arestaţi preventiv după ce Curtea de Apel Bucureşti a emis mandate pe numele celor doi în urma interceptărilor făcute de procurori.

Adrian Duicu (PSD) este acuzat de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, după ce ar fi încercat să impuna în funcţii publice de conducere mai mulţi apropiaţi ai acestuia. În acelaşi dosar este cercetat şi Stefan Ponea, şeful Poliţiei Mehedinţi, precum şi şi omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova.

În 2013, Duicu ar fi luat legătura cu adjunctul secretarului de stat în Ministerul de Interne, Doru Dumitrescu, căruia i-ar fi cerut să discute cu Petre Tobă (şeful Poliţiei Române n.r.), pentru ca Ponea să fie promovat.

Anchetatorii susţin că Duicu a mers personal la Guvern pentru a aranja avansarea lui Ponea. Aici Duicu s-ar fi întâlnit cu Petre Tobă unde a discutat despre numirea în funcţia de conducere a lui Ponea.

Conform procurorilor DNA, Adrian Duicu ar fi făcut trafic de influenţă inclusiv în biroul premierului Victor Ponta, acesta cerând ca şeful IPJ din judeţ să fie avansat. La rândul său, şeful IPJ îi promisese lui Adrian Duicu că îl scapă de dosarul de incompatibilitate de la ANI.

La 2 aprilie 2014, procurorii DNA au făcut mai multe percheziţii la sediile unor instituţii şi firme din Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova. Anchetatorii au precizat că şeful CJ Dolj, Ion Prioteasa (PSD), şi şapte funcţionari publici au aprobat şi avizat plăţi nejustificate solicitate de firmele cărora le-au fost acordate lucrări cu încălcarea cadrului legal, susţinând astfel interesele societăţilor „protejate“ în detrimentul obiectivelor publice.


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…

4 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

5 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani