Președintele Klaus Iohannis, în Piața Universității (FOTO / VIDEO)

 Președintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică seara, în jurul orei 20,00, în a șasea zi de proteste, în Piața Universității din Capitală.

La sosirea președintelui, în zona hotelului Intercontinental, s-a produs o busculadă, foarte mulți oameni încercând să ajungă să discute cu Iohannis, care a fost însoțit de mai mulți ofițeri SPP.

Unii dintre cei cei prezenți i-au dat șefului statului foi cu revendicări.

S-au scandat lozinci precum "Corupția ucide", "Vrem 300, nu 600 !", "Toate partidele, aceeași mizerie", "Colectiv, Colectiv !".
Au fost și unii protestatari care l-au huiduit pe președinte și au strigat "Rușine, rușine!".

Iohannis a stat în mijlocul manifestanților din Piața Universității circa 20 minute, vorbind direct cu aceștia și nerostind vreun discurs, deși mulți protestatari i-au cerut să se adreseze mulțimii printr-o portavoce.

În continuare, și după plecarea președintelui, traficul este blocat în Piață, iar oamenii comentează aprins vizita acestuia

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că a promis reprezentanților societății civile și ai "străzii" că va merge în piață, la protestatari, dar a precizat că nu va anunța nici ora, nici ziua pentru a nu face din asta un eveniment media.

"În cursul acestei ultime întâlniri am primit multiple invitații de a merge în piață și le-am promis că voi merge, dar nu voi anunța nici ora, nici măcar ziua în care voi merge în piață, fiindcă nu vreau să fac din asta un eveniment media, ci vreau să merg să vorbesc și eu cu oameni simpli care sunt în piață, să-mi spună mie ce așteaptă de la mine, ce așteaptă de la clasa politică", a spus Iohannis.


populare
astăzi

1 Proastă creatură...

2 „Stai ca boul pe coadă” / Dialogul dintre Gabriela Cristea și Ioana Ginghină care a încins spiritele. Replica dură a medicilor

3 Donald Trump, declarație halucinantă: ar fi refuzat propunerea de a conduce Iranul ca lider suprem, în locul lui Khamenei

4 Lovitură strategică / Șeful Marinei Gărzii Revoluționare, responsabil de Strâmtoarea Ormuz, ar fi fost ucis într-un atac la Bandar Abbas

5 „Să plece acasă dacă nu pot face asta!” / Măsura care ar scădea cu 1 leu prețul motorinei și benzinei până mâine