Președintele PPE, Joseph Daul, 'revoltat' de tentativele Parlamentului României de a împiedica 'justiția să își îndeplinească atribuțiile'

Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, s-a declarat marți 'revoltat' de "tentativele Comisiei Juridice a Parlamentului României de a împiedica justiția să își îndeplinească atribuțiile în ceea ce privește anchetarea faptelor penale" de care este acuzat premierul român Victor Ponta.

"Ne așteptăm ca plenul Parlamentului României să ofere posibilitatea procurorilor de a continua investigațiile față de prim-ministrul Victor Ponta. Parlamentul nu ar trebui să fie niciodată un obstacol în calea înfăptuirii justiției. De asemenea, reprezentanții guvernului nu ar trebui să se folosească de majoritatea parlamentară pentru propriul interes", a atras atenția Joseph Daul, într-un comunicat de presă.

"Vom monitoriza cu atenție angajamentul Guvernului României de a respecta domnia legii și independența justiției, precum și de a combate cu fermitate corupția din România', mai spus el.

'Este inacceptabil ca ministrul Justiției și prim-ministrul unui stat membru al Uniunii Europene să amenințe protestatarii pașnici cu sancțiuni penale. Libertatea de expresie este garantată în Uniunea Europeană. Oamenii care vor să își exprime public nemulțumirile față de un prim-ministru acuzat oficial de fapte grave de corupție nu trebuie împiedicați să facă acest lucru. Facem apel la autoritățile locale să autorizeze orice formă de exprimare pașnică a cetățenilor din România', a mai transmis el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Coletele trimise cu ramburs ajung în vizorul ANAF: ce vânzări sunt impozitate

2 Cine a condus violențele de la Guvern: portretul protestatarului reținut

3 Ce spune marca mașinii despre coeficientul de inteligență al șoferului / Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu

4 Război total în Justiție / Înalta Curte a blocat sesizarea CJUE privind noua secție specială SIIJ

5 Interlopul Viorel Oarză, fost lider mafiot în Italia, găsit împușcat în cap la marginea Iașiului