Primarul social-democrat al municipiului Bârlad a demisionat invocând motive medicale

Primarul municipiului Bârlad, social-democratul Constantin Constantinescu, a demisionat joi din funcție invocând motive medicale.

Demisia va intra în vigoare de la 1 martie, interimatul pentru funcție urmând să fie asigurat, potrivit legii, de actualul viceprimar, Marin Bunea (PSD).

Primarul și-a anunțat intenția de a demisiona din funcție încă de pe data de 13 februarie, la o zi după ce semnase la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași un acord de vinovăție prin care recunoaștea infracțiunea de conflict de interese.

Potrivit reprezentanților Curții de Apel Iași, edilul, care era cercetat în stare de libertate pentru conflict de interese privind contracte câștigate de la autoritatea locală de către o firmă la care el a fost acționar, a recunoscut comiterea faptei și a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Constantin Constantinescu a câștigat la alegerile locale din 2012 al treilea mandat consecutiv în fruntea municipiului Bârlad. Una din faptele prin care s-a făcut remarcat edilul a fost că a permis ca portretul său să fie pictat în dreapta pronaosului unei biserici, alături de Sf. Muceniță Ecaterina și de Sf. Cuvios Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

4 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

5 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric