Procesul în care Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, amânat cu o lună

Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat joi, pentru 8 mai, procesul în care fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009. La termenul de joi al procesului, instanța a stabilit că Institutul Național de Medicină Legală are termen o lună pentru a întocmi o expertiză, prin care să se stabilească dacă Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

Tiberiu Iacob Ridzi, soțul Monicăi Iacob Ridzi, declara recent că motivul pentru care se cere întreruperea executării pedepsei este acela că soția sa trebuie să efectueze o serie de investigații medicale care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar. El menționa că soția sa are mai multe probleme medicale și o imunitate foarte scăzută.

Monica Iacob Ridzi se află în prezent la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.

Pe 15 februarie, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009. AGERPRES


populare
astăzi

1 Nepotul lui Marcel Ciolacu controlează șase firme din energie prin offshore-uri din Abu Dhabi și Singapore

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

4 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

5 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată