Procurorii DNA fac PERCHEZIŢII la Ministerele Fondurilor Europene şi Economiei

Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, printre instituţiile vizate fiind Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Economiei, AM-POSDRU, AM-POSCCE şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), fiind vizate posibile fraude cu fonduri UE şi fals, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2013.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a unor infracţiuni de fals, comise în perioada 2007 - 2013.

În acest dosar, procurorii fac 23 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Timiş, Caraş-Severin şi Teleorman, din care patru la sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele patru instituţii unde au loc percheziţi sunt Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM-POSDRU), Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (AM-POSCCE) şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timişoara.

 Procurorii sunt spijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Anterior, agenţia MEDIAFAX a relatat că procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, printre instituţiile vizate fiind şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), cu sediul în Timişoara.

Sursele citate precizau că este vorba despre un dosar amplu al DNA central, care vizează fraude cu fonduri europene.

La Timişoara, în acest dosar au avut loc percheziţii şi la una dintre cele mai importante case de schimb valutar, din centrul oraşului, precum şi la un hotel, ambele unităţi fiind deţinute de acelaşi om de afaceri.


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?