Profesor celebru, arestat pentru MITĂ

Judecătorii au decis, în urmă cu puţin timp, emiterea unui mandat de arestare de 30 de zile pentru Gheorghe Ţarălungă, fostul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius, unul dintre cei mai celebri profesori din Constanța. El este acuzat de luare de mită.

Procurorii spun că ieri, Evangelos Faloutsos i-a oferit lui Ţarălungă 200 euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii.

În aceeași cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 28.01.2015 – 26.02.2015, față de inculpatul Faloutsos Evangelos cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,

e) să nu comunice cu inculpatul Ţarălungă Gheorghe, direct sau indirect, pe nicio cale.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.


populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

3 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1