Proiectul de respingere a ordonanței privind migrația aleșilor locali va fi retrimis la Comisia juridică

Secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici a anunțat luni că proiectul de lege privind respingerea Ordonanței 55/2014 va fi retrimis din plen, unde a fost deja dezbătut, la Comisia juridică pentru a se lămuri și unele măsuri legate de punerea în aplicare a acestei ordonanțe.

"Miercuri, la ședința de plen, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a fost trecută, sub rezerva primirii raportului, ordonanța 55 care era trimisă la votul final. Astăzi (n.r. — luni) va solicita să se retrimită la comisie, termen până miercuri, pentru a se putea lămuri măsurile care trebuie să se stabilească în situația în care ordonanța este neconstituțională și având un vot de respingere trebuie", a explicat Mircovici la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei.

El a adăugat că săptămâna trecută nu au fost discutate amendamentele respinse și, conform legii, în situația în care o ordonanță își produce efecte în perioada în care ea a fost în vigoare până la momentul legii de respingere, trebuie stabilit prin legea de respingere a ordonanței cum se rezolvă efectele produse în perioada cât ea a fost în funcțiune.

Mircovici a precizat că toate grupurile parlamentare au fost de acord ca acest proiect să se întoarcă la comisie.

Comisia juridică a decis ca Ordonanța de Urgență 55/2014, care a permis aleșilor locali să plece de la un partid la altul, să fie respinsă de Camera Deputaților, după ce a fost declarată neconstituțională. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

2 Scandalul din AUR ia proporții!

3 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

4 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...