Şefi din Alro Slatina şi Silcotub Zalău duşi cu duba la Bucureşti pentru audieri

Şefi din Alro Slatina şi Silcotub Zalău duşi cu duba la Bucureşti pentru audieri

Aproximativ 200 de persoane - poliţişti, luptători şi jandarmi, coordonaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au participat, joi dimineaţă, la o amplă acţiune ce a constat în efectuarea a 37 de percheziţii în judeţele Ilfov, Argeş şi Iaşi, la domiciliile unor persoane suspecte de implicare într-o grupare infracţională specializată în evaziune fiscală. De asemenea, în cadrul aceleiaşi acţiuni au fost ridicate şi duse la audieri şi persoane din conducerile a două combinate importante din ţară: Alro Slatina (cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei) şi Silcotub Zalău (ţevi).

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, la acţiunea de azi au participat, printre alţii, 110 poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de la serviciile de investigare a fraudelor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Argeş, Iaşi şi ai Direcţiei Generale a Poliţiei Bucureşti. Aceştia au fost sprijiniţi de 27 de echipaje de intervenţie rapidă, care au efectuat 37 de percheziţii domiciliare pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în evaziune fiscală ce ar fi acţionat pe raza a două judeţe şi a municipiului Bucureşti.

“În fapt, din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi achiziţionat metale înalt aliate din Italia, Olanda, Polonia şi Cehia în valoare de peste 25 milioane de euro, pe care le-ar fi valorificat pe piaţa internă, iar, pentru a se sustrage de la plata T.V.A. colectat, ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de mărfuri de la mai multe firme tip-fantomă generatoare de T.V.A. deductibilă, compensând astfel T.V.A. colectată la vânzare. Pentru a-şi descărca stocul de marfă achiziţionat fictiv de la firmele fantomă, membrii reţelei ar fi făcut livrări fictive către societăţi comerciale din Bulgaria controlate prin interpuşi. De asemenea, pentru ascunderea activităţilor ilicite, persoanele în cauză ar fi cesionat fictiv părţile sociale deţinute la societăţile comerciale folosite în activităţile infracţionale şi ar fi distrus documentele contabile”, se arată în comunicatul de presă anterior amintit.

În fapt, suspecţii, după ce achiziţionau metalele înalt aliate din ţările de mai sus, le introduceau pe piaţa internă din România vânzându-le către cele două combinate menţionate prin intermediul unor firme-fantomă, sustrăgându-se astfel de la plata TVA. Firmele fantomă erau controlate de către suspecţi, prin interpuşi. Unii dintre suspecţii implicaţi în dosar sunt persoane înrudite cu clanul interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, din oraşul Drăgăneşti-Olt.

Prejudiciul cauzat de aceste operaţiuni ilegale este de aproximativ şase milioane euro. În cadrul acţiunii vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri. În funcţie de derularea audierilor, procurorii bucureşteni vor emite mandate de reţinere pentru 24 de ore pe numele persoanelor asupra cărora se vor adeveri informaţiile deţinute în prezent, iar, ulterior, suspecţii vor fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Faptul că au avut loc percheziţii şi la ALRO Slatina a fost confirmat pentru "Adevărul" de către reprezentanţi ai combinatului de aluminiu de la Slatina. Alro Slatina este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, exceptând Rusia. Combinatul de la Slatina reprezintă una dintre cele mai mari companii din România, având o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei locale şi naţionale. Compania face parte din grupul internaţional industrial şi de investiţii Vimetco N.V., care îşi desfăşoară activitatea în industria aluminiului. Capacităţile de producţie a aluminiului se află la Slatina, judeţul Olt, şi cuprind: o secţie de electroliză, capacităţi de prelucrare, inclusiv o turnătorie, laminoare la cald şi la rece şi o secţie de extrudate. Compania mai deţine şi combinatul de alumină Alum SA din Tulcea.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”