ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 13 OCTOMBRIE

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a anunțat că o decizie în ceea de privește sesizările depuse în cazul declarațiilor social-democratei Gabriela Firea ar putea fi luată 'cel târziu săptămâna viitoare'.

* Purtătoarea de cuvânt a campaniei prezidențiale a PSD, senatoarea Gabriela Firea, a anunțat că va depune luni punctul său de vedere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul privind declarațiile sale referitoare la Klaus Iohannis.

* Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale sub control judiciar în cazul altor cinci persoane, printre care se află și funcționari de la Consiliul Județean Brașov, în dosarul de corupție în care sunt implicați Aristotel Căncescu și deputatul Ion Diniță.

* 52,8% dintre români se declară interesați sau foarte interesați de campania electorală iar peste 70% știu deja cu cine votează, relevă un sondaj Inscop Research realizat în perioada 2-8 octombrie.

* Inițiativa pentru Responsabilitate Civică cere Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să activeze de urgență serviciul nou-înființat de Poliția Animalelor și în colaborare cu persoanele împuternicite din Ministerul Afacerilor Interne să identifice și să aplice sancțiuni celor care abandonează animale.

* România va fi reprezentată în selecția festivalului de film East by Southeast de la Copenhaga de documentarul 'Valea Plângerii', regia Mihai Andrei Leaha, Iulia Hossu și Andrei Crișan, informează Institutul Cultural Român de la Stockholm.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan