ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 29 DECEMBRIE

În județul Buzău toate cele șase tronsoane de drum național și toate drumurile județene au fost închise luni dimineață. "Autoritățile județene au luat această decizie pe perioada codului roșu, respectiv până la ora 13,00, echipaje de poliție sunt amplasate la intrările și ieșirile din municipii și orașe, precum și din alte localități", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Călin Iosif. Potrivit acestuia, "măsura va rămâne în vigoare pe toată durata codului roșu, timp în care drumarii nu vor interveni, urmând a-și relua activitatea de deszăpezire în momentul în care vremea va permite".

* Circulația rutieră a fost închisă pe drumurile naționale din județele Brăila, Buzău și Vrancea după emiterea Codului roșu de ninsori și viscol, informează, luni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

* Șapte trenuri Regio și două trenuri InterRegio au fost anulate luni pe secțiile feroviare Făurei — Galați, Galați — Constanța și Ploiești — Urziceni, din cauza ninsorilor și a viscolului, iar pe celelalte rute circulația trenurilor de pasageri se desfășoară în condiții de iarnă, informează CFR Călători.

* Traficul rutier era restricționat, luni dimineață, din cauza ninsorii și a viscolului pe două drumuri naționale, respectiv DN 1B și DN 1D, iar pe trei drumuri județene din partea de sud-est a Prahovei se circulă în condiții foarte dificile, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.

* Patru drumuri naționale din județul Galați sunt închise, unul are restricții pentru vehicule de mare tonaj, iar pe șapte drumuri județene nu se circulă, în urma viscolului puternic și a căderilor masive de zăpadă, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Galați. Potrivit IPJ, circulația rutieră este întreruptă pe șapte porțiuni de drumuri județene: DJ251G Corni — Vârlezi, DJ242E Oancea — Roșcani, DJ261A DN24 — Scânteiești, DJ254 Ivești — Călmățui, DJ253 Umbrărești — Cudalbi — Băleni, DJ242D Suceveni — Băneasa și DJ242H Valea Mărului-Corod.

* Cei 50 de turiști care se aflau luni dimineață pe Muntele Semenic vor putea coborî în scurt timp, după ce viscolul s-a oprit. "Având în vedere că nu mai viscolește, se va trece la deblocarea drumului, iar cei care doresc să coboare de la munte o vor putea face în scurt timp. Turiștii de pe Semenic sunt în siguranță", a afirmat Valentin Balaban, șeful Serviciului Salvamont din Consiliul Județean Caraș-Severin.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

3 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor