Tăriceanu despre cazul Oprescu: Aș putea să găsesc tot felul de nepotriviri în derularea acțiunilor DNA

Tăriceanu despre cazul Oprescu: Aș putea să găsesc tot felul de nepotriviri în derularea acțiunilor DNA

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că ar putea exista anumite "nepotriviri" în acțiunile DNA referitoare la primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, și invită partidele politice parlamentare să adopte de urgență un program legislativ menit să rezolve "gravele probleme din Justiție".

"Aș putea să mă transform în detectiv amator și să găsesc tot felul de nepotriviri în derularea acțiunilor DNA care au dus la arestarea preventivă a primarului Oprescu: flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de doi ani dosare penale pe numele lui Oprescu pentru ce a așteptat atât, dacă Oprescu a luat mită un milion de euro în mai multe tranșe, așa cum declară un denunțător aflat în cercetare penală? De ce a așteptat DNA atâta vreme? Cum de fostul președinte și camarila sa nu prea sunt deranjați de DNA și își fac planuri să revină la putere?", afirmă Tăriceanu într-un comunicat remis luni AGERPRES.

În opinia sa, partidele politice au obligația să soluționeze urgent problemele Justiției pentru refacerea echilibrului dintre puterile statului, pentru controlul reciproc al acestora și pentru stabilitatea democratică a țării fiindcă este "inadmisibil" ca sistemul democratic parlamentar să fie înlocuit de "unele instituții de forță ale statului".

De asemenea, președintele Senatului adaugă faptul că lupta anticorupție trebuie continuată, însă "nu e admisibil ca stabilitatea în funcții înalte și reputația politicienilor să atârne de declarațiile vreunui denunțător aflat, eventual, în penitenciar și care ar spune orice ca să mai scape din pedeapsă".

"Parlamentul trebuie să adopte măsuri legislative care să elimine neregulile și abuzurile unor magistrați și interferența neavenită în actul de Justiție a unor instituții din afara autorității judecătorești. Cazul Rarinca și nenumăratele procese pierdute de statul român la CEDO stau mărturie în acest sens. Sprijinul din partea altor partide pentru acest demers a fost firav. Unii sunt complici și alții sunt timorați. Politicienii care se bucură atunci când un adversar politic, chiar nevinovat, ajunge prin dosarele DNA ar trebui să se gândească că abuzurile unor magistrați s-ar putea repeta și în cazul aliaților politici. În aceste condiții, invit toate partidele parlamentare să ne așezăm la masa negocierilor ca să adoptăm un program legislativ de urgență pentru soluționarea gravelor probleme din Justiție", mai spune Tăriceanu.

El a reamintit că și în trecut s-a pronunțat împotriva "telejustiției". "M-am pronunțat în nenumărate rânduri împotriva telejustiției, împotriva presiunilor mediatice care anulează practic prezumția de nevinovăție. Ce să mai facă un judecător când suspectul e deja condamnat de presă și mai ales de opinia publică profesionist manipulată spre o anumită concluzie? Ca președinte al Senatului, ca președinte de partid și ca senator am încercat să pun pe lista priorităților clasei politice rezolvarea unor probleme grave din Justiție", a mai spus președintele Senatului.

Magistrații Tribunalului București au decis duminică arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, acuzat de procurorii DNA de luare de mită. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…