Traian Băsescu: Guvernul sigur trece, are susținerea PSD

Guvernul Cioloș va trece cu siguranță de votul din Parlament, deoarece premierul desemnat s-a asigurat de sprijinul PSD în schimbul promisiunii că nu vor fi făcute schimbări majore la nivelul secretarilor de stat și al directorilor de regii, a afirmat duminică președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu.

"Guvernul sigur trece. Are susținerea PSD pentru că, în mod cert, s-a convenit să nu se prea atingă de linia a doua — secretari de stat, directori de regii", a declarat Băsescu, la România TV.

În opinia fostului președinte, acest compromis pe care Dacian Cioloș l-ar fi convenit cu PSD și probabil cu PNL reprezintă o greșeală, deoarece în cazul în care va conduce la un eșec al guvernării responsabilitatea i-ar aparține atât premierului, cât și președintelui Klaus Iohannis.

Traian Băsescu a arătat că guvernul propus de Cioloș are în componență oameni care au lucrat în instituții europene și ar putea avea șanse de reușită, cu condiția să beneficieze de un sprijin onest din partea partidelor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Tăierea nucului din propria curte, amendată cu până la 10.000 de lei: regulile stricte ale legii

2 Regula neștiută a plajelor grecești: șezlongul e gratuit la consumație minimă

3 Fostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu, vizat de percheziții DIICOT în dosarul de pornografie infantilă

4 Concepută să rivalizeze cu Patriot la costuri reduse

5 Ion Sturza / „Moldovenii risipesc energia României, au arătat degetul mijlociu”