Traian Berbeceanu cere revocarea măsurilor preventive luate împotriva sa

Traian Berbeceanu cere revocarea măsurilor preventive luate împotriva sa

Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu a solicitat Tribunalului Hunedoara revocarea măsurilor preventive luate împotriva sa, după ce a fost eliberat din arest în urma unei decizii a instanţei supreme, în dosarul în care este acuzat de sprijinirea membrilor unor grupări infracţionale.

Traian Berbeceanu cere revocarea măsurilor preventive luate împotriva sa (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Traian Berbeceanu a depus la Tribunalul Hunedara o solicitare de revocare a măsurilor preventive luate împotriva sa, aceasta urmând să se judece în 7 aprilie.

"Instanţa a decis acordarea unui termen de judecată pentru data de 7 aprilie, faţă de lipsa dosarelor solicitate în instanţă", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

În noiembrie 2013, după o lună de arest preventiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Traian Berbeceanu poate fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală, dispunând ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara.

Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat de procurorii DIICOT că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi soţii Titus şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea în 24 octombrie 2013.

Potrivit procurorilor DIICOT, soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu au "sponsorizat" BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soţi au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii, BCCO Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, unde lucrează soţia comisarului.

Procurorii arătau că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informaţii despre investigaţiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

DNA informa, în 19 martie, că şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan , Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, şi Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe.

Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, reieşea din ordonanţa DNA privind urmărirea penală a şefului DIICOT Alba, a lui Muntean şi a unui procuror de la Parchetul Tribunalului Alba.

Ulterior, Traian Berbeceanu afirma că încă de când a fost reţinut şi arestat în dosarul care i-ar fi fost fabricat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că odată aflat adevărul va fi repus în funcţie.

În prezent, Traian Berbeceanu lucrează pe o funcţie de execuţie în cadrul Departamentului de Logistică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...