Udrea despre denunțătorii săi: Doar Dumnezeu iartă

Fostul ministru Elena Udrea a declarat vineri, referindu-se la persoanele apropiate care au denunțat-o la DNA, că "doar Dumnezeu iartă". Elena Udrea a fost prezentată vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a judecat o cerere prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, în dosarul "Gala Bute".

În momentul în care a fost scoasă din sala de judecată, Elena Udrea a fost întrebată dacă îi iartă pe cei care au denunțat-o la DNA.

"Doar Dumnezeu iartă", a fost răspunsul dat de Elena Udrea.

Pe de altă parte, avocatul acesteia, Marius Striblea, a declarat că nu mai există niciun motiv ca Elena Udrea să mai fie ținută în arest preventiv.

"Am demonstrat judecătorului că, de la momentul în care s-a prelungit măsura preventivă și până astăzi, temeiurile avute în vedere de judecătorul care a prelungit măsura s-au schimbat. Toate probele care au fost după data de 23 martie au reliefat o altă situație de fapt și au combătut teza inițială a parchetului", a spus avocatul.

Marius Striblea a mai spus că a fost declasificat raportul SPP, document în care se arată că, în legătură cu data de 6 octombrie 2011, nu se pot da detalii pentru că acest tip de date nu pot fi stocate de SPP.

În opinia sa, acuzația de luare de mită adusă Elenei Udrea se bazează în continuare doar pe declarația lui Gheorghe Nastasia.

În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost acuzată inițial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită și spălare de bani.

Udrea mai este cercetată și în dosarul "Microsoft", însă ea nu are nicio interdicție în acest dosar. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”