Foarte interesant ce spune Lăzăroiu despre situația din România/Și foarte curios că scrie o chestie serioasă după foarte mult timp...

Conform lui Lăzăroiu, marea miză a președintelui este realizarea unirii României cu Republica Moldova. Pentru aceasta, președintele ar avea nevoie și de susținerea Statelor Unite, susținere care însă s-ar putea obține doar în urma unor ”favoruri”. Lazăroiu arată că premierul Bolojan s-a opus unor noi afaceri de tip ”Bechtel”, pe motive economice, prin urmare a povocat nemulțumirea președintelui Dan.

Postarea integrală a lui Lăzăroiu:

„Am vrut să scriu cu ceva vreme în urmă postarea asta. Am tot așteptat, pentru că voiam să am mai multe indicii lămuritoare. Ar fi bine dacă ați putea să o citiți nu în termeni de bine și rău, fiindcă în politică și, mai ales, la scara istoriei e greu să operezi cu asemenea distincții. O să fac unele paranteze și note tocmai ca să puteți judeca fără emoție.

Președintele cu putere de împrumut

Felul în care a fost ales Nicușor Dan explică mult poziția lui de astăzi. A fost un vot de tur doi, în mare parte util, în mare parte generat de frică, destul de puțin din simpatie. De unde își ia puterea un președinte făra partid, ales ca varianta cea mai puțin proastă? Evident, din sistem. Sistem, adică toate instituțiile cu care mandatul prezidential are mai mult sau mai puțin legătură: servicii, armată, poliție, magistratură, dar și altele, cum ar fi Curtea Constituțională care e chiar mai puternică decât președintele.

Începând cu 2019, sistemul=PSD. Legătura asta e putin mai complicată decât pare.
După ce Dusterul l-a ridicat pe Dragnea de acasă, în urma derapajelor suveraniste de tip Orban, sistemul a încercat să evite pe termen lung asemenea accidente si a pus realmente sub tutelă acest partid cu gene totalitare.

Schimbarea de ștafetă din toamna lui 2019 reprezintă prima acțiune majoră de punere sub tutelă. Ciolacu, Grindeanu, Tudose, Manda, Neacșu…Despre fiecare în parte Dragnea știa ai cui sunt, de aceea a oscilat mereu între a-i ține aproape (mai ales în perioada în care era ascultător și nu-i crescuseră cornițe) și a-i îndepărta.

Tot în toamna lui 2019 echipa de mai sus a dat prima dovadă de supunere, împingând-o pe Viorica Dăncilă la prezidențiale, candidat ușor pentru Iohannis, și abandonând guvernarea în favoarea PNL. Că îi vedeți pe aceiași oameni la conducerea PSD șapte ani mai târziu (în ciuda eșecului electoral monumental din 2024, 2025) e dovada că nu sunt oamenii lui Iohannis, deja trecut în uitarea istoriei, sunt oamenii sistemului.

PSD colonizează astăzi aproape toate instituțiile statului cu oamenii lor, însă controlați și ei de același sistem, nu vă imaginați că sunt la dispoziția lui Grindeanu. Sunt într-un fel de co-tutelă. Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, CSM, Parchete etc. Da, chiar și la CCR, acolo unde PSD are doar patru voturi (versus șase), s-a dovedit că deține controlul partidul cu cel mai mare număr de voturi azi și al treilea sau al patrulea ca susținere electorală reală (o să revin la asta). A dovedit că un singur membru al Curții, absentând, poate bloca decizii fundamentale care amenință status-quo-ul.

Ce variante avea Nicușor? Să rămână un președinte fără puteri sau să împrumute puterea de la cei care o au. În primele șase luni, Nicușor Dan a avut două tentative de preluare a puterii prin mijloace proprii, printr-o stratagemă sau printr-o viclenie. Când a propus informal ca șefi ai SRI și SIE două persoane cu afinități suveraniste, amenințând deci să ocolească PSD. Și după reportajul Recorder, când a venit cu ideea referendumului în rândul magistraților. Ambele au fost abandonate. Nu stim de ce. E posibil să fi fost doar mișcări de chemare la negociere. Un fel de ‘hai să împărțim puterea, ca să nu o iau cu forța și prin lupte care să destabilizeze toată societatea”.

Cert e că acum suntem într-o situație de coabitare a președintelui cu sistemul. La pachet cu sistemul vine și PSD, căci PSD e sistemul, e brațul politic al sistemului. Ce vrea Nicușor? Vrea putere si un proiect mare care să-l ajute să mai ia un mandat. Ce vrea sistemul? Pastrarea privilegiilor și surselor de extracție a rentelor (companiile de stat), dar și protejarea PSD, brațul politic, aflat la finalul unui ciclu lung de creștere și decădere. Mai clar, PSD e un muribund politic, foarte bine conectat la sistem, dar cu o susținere electorală în descreștere vertiginioasă.

Acum, ce s-a întâmplat între Nicușor și Bolojan? De unde răceala și animozitatea. Creșterea TVA în pofida unor nefericite promisiuni de campanie? Victoria lui Ciucu în alegeri? Anticiparea unei concurențe pentru 2030? Nu cred. Niciuna din ele.

Nicușor e prea rațional să nu fi înțeles că, la momentul respectiv, creșterea TVA era inevitabiă. Știe exact care au fost discuțiile cu Comisia Europeană, știe exact neîncrederea agențiilor de rating. Nu se putea negocia și cumpăra timp.

Ciucu? Ciucu a câștigat grație candidaturii Anei Ciceală, care a mușcat inițial serios din electoratul lui Drulă, după care a intervenit votul util și avântul de final al candidatului anti-PSD. N-a fost un concurs de popularitate între Nicușor și Bolojan.

Bolojan, concurentul lui Nicușor? Păi, în primul rând, până-n 2030 mai e mult, iar apoi Bolojan a iesit public să-l liniștească în privința asta. Dar faptul că Bolojan a ieșit public atunci să spună nu voi candida, îl voi susține pe Nicușor pentru al doilea mandat (chiar înainte de moțiunea de cenzură) a fost ceva extrem, extrem de neobișnuit. Asta arată că Bolojan nu înțelegea de unde urmează să i se tragă.

Inițial eu n-am crezut că Nicușor e implicat în demiterea lui Bolojan prin moțiune. E adevărat că eram contrariat că nu dă niciun mesaj de sprijin și, prin poziționarea neutră, lasă lucrurile să se desfășoare. Mai târziu am realizat că am evaluat greșit și știu și de ce. Am avut o situație destul de asemănătoare în 2005-2006, cu Băsescu și Tăriceanu. Era evident că cei doi nu se mai înțelegeau, dar au colaborat bine până la 1 ianuarie 2007. Unii își amintesc că o parte din liberali, în frunte cu Stolojan, plecaseră din partid. Însă mai erau și alții care voiau să plece din PNL, unii chiar membri ai guvernului. Traian Băsescu i-a oprit să facă mișcarea până când intram oficial în Uniunea Europeană. Nu era loc de jocuri politice. După 1 ianuarie 2007 a inceput jihadul, apele s-au desparțit, dar eram deja cu sacii în căruță. Mă asteptam deci ca și Nicușor să amâne momentul execuției lui Bolojan măcar pâna se termină PNRR.

Dar care este adevăratul motiv al lui Nicușor pentru mazilirea lui Bolojan? Eu cred că e legat de acele proiecte cu SUA, Doicești și Coridorul Vertical. Ambele au fost prezentate de presă ca afaceri păguboase, gen Bechtel. Probabil că sunt. De fapt, asta a fost și Bechtel. A fost un bir mascat pentru intrarea în NATO și protecție americană. A meritat? Cred că mulți vor zice că da. Bolojan ar fi zis poate că nu. Bolojan s-a uitat strict contabil la aceste proiecte și cred că s-a gândit și la costurile reputaționale. Bechtel a rămas, dupa mulți ani, legat de numele lui Năstase, Bolojan nu și-a dorit asta. Poți să înțelegi și poziția lui. Mi-e greu să cred că nu i s-a explicat ce e cu proiectele respective.

Dar de ce vrem noi să plătim acest bir americanilor, mai ales că SUA și Uniunea Europeană intră într-o veritabilă epocă glacială a relațiilor diplomatice? De ce ieșim din turmă? Care este interesul nostru aici? Ca sa ne apere americanii numai pe noi, chiar dacă își retrag ușurel trupele si angajamentele din Europa? Cred că ar fi o copilărie să gândim așa. Dacă intrăm în parteneriat cu Turcia, Ucraina și Polonia, plus programul SAFE, pentru noi ar fi suficient să ne apărăm de amenințările unei Rusii extrem de slăbite. Deci miza nu poate fi asta. Nu cred că de asta Nicușor vrea să ajungă la Casa Albă, cu prețul unui contract de lobby și a unor biruri mascate în niște proiecte dubioase din punct de vedere comercial (fără de care mi-e teamă că presedintele nu va fi primit în Biroul Oval, dominat azi strict de interese de business – familiale sau nu).

Cred că proiectul mare pe care Nicușor vrea să-l călarească în anii următori este unirea dintre Republica Moldova și România. Să vedem. O fi fantezist? Adevărul e că pare (repet, pare) să se deschidă o fereastră de oportunitate cum n-am mai avut de la destrămarea URSS (1991). Iată de ce:

– La Chișinău domină pentru prima oară forțe politice favorabile României (la nivelul tuturor instituțiilor importante).

– O pace între Ucraina și Federația Rusă este foarte probabilă, cred eu, până la sfârșitul lui 2027. Rusia e epuizată, Putin îl trimite pe Abramovici la Kiev să deschidă un canal de negociere. După pace, Ucraina va aparține de facto blocului vestic și, daca arunci un ochi pe hartă, vezi că Moldova nu mai poate fi o miză pentru Moscova.

– Moldovenii au votat deja într-un referendum și au ales direcția UE. Procesul de aderare a început, dar unirea cu România va fi o scurtătură pe care e posibil ca populația Moldovei să o privească faborabil.

Vor fi incântați europenii de această „scurtătură”? Un fel de extindere pe ușa din dos. Dar ce te faci cu Transnistria? Va mai fi ea o miză, știind că rușii au abandonat-o economic, iar militar, în condițiile unei păci cu Ucraina, va fi la fel de irelevantă pentru Moscova? N-am răspuns la întrebările astea, nu știu dacă există rezistență la Bruxelles față de proiect, inclin totuși să cred că nu va fi greu de învins.

Însă Europa nu e suficientă. Asta putem să înțelegem. America rămâne o mare putere, cu Trump sau fără. Un asemenea proiect ambițios are nevoie de garanți. Nici Moscova nu va fi probabil în culmea fericirii, dar ei nu prea mai au ce face decât să-și lingă rănile după catostrofalul război.

Poate că America va privi cu simpatie, dar cineva trebuie sa le prezinte proiectul. Deocamdată, actuala administrație privește cu răceală și dezinteres zona. Să nu uităm că noi am și anulat niște alegeri. Asta ne face interesanți pentru Washington, dar nu într-un sens bun. S-au dus vremurile când America ne privea cu bunavoință, ne privea cu interes, dată fiind poziția noastră geostrategică. Iar actuala administrație este extrem de pragmatică, la limita corupției. Deci, ce să zic, nu suntem într-o situație nouă ? Am plătit noi biruri la Stambul. Atunci se plăteau pe față.

Pe scurt, cred că ăsta a fost adevăratul „clash” între Nicușor și Bolojan. Și mai e ceva, sistemul (PSD adică) e dispus să pună umărul, însă nu în orice condiții. Anumite reforme trebuie abandonate. Justiția trebuie sa rămână sub control și anumite forme de imunitate de pe vremea lui Iohannis trebuie păstrate. Sigur că ei au profitat de nemulțumirea lui Nicușor față de rigiditatea lui Bolojan ca să scape de căpcăun ? abia așteptau. Deci puneți la costuri, pe lângă biruri, și o temporizare (nu zic oprire) a reformei statului.

Tomac are un avantaj în acest proiect. Are ceva conexiuni cu republicanii, dar si relații bune la Bruxelles. Nu e văzut ca un mare aranjor acolo, însă ridicat la rangul de premier îsi poate crește importanța. Iată de ce contează asta. Se vor ridica fără doar și poate sprâncene în capitalele europene. Ce vrea România? De ce se gudură pe la Washington? Nu cumva ne trezim cu un Orban la București? OK, înțelegem povestea cu unirea, dar nu-i vor folosi americanii ca pe o nouă spărtură în unitatea europeană? Cumva, Tomac, europarlamentar, bine conectat în general la Bruxelles, poate să liniștească aceste temeri. Si chiar cred că Nicusor, specialist al șpagatelor, nu și-a propus sa facă o alegere. De asta îi tot dă cu Occidentul, nu cu Europa, ca să arate că el nu face o diferență și n-are de gând să aleagă.

Cred eu că astea sunt dedesubturile vremurilor pe care tocmai le trăim. Problema e că Bolojan s-a dovedit o nucă mai tare decât sperau unii. De fapt, problema PSD (și a lui Nicușor) este că au subestimat dorința românilor de schimbare profundă a instituțiilor statului. Nu mai vor jumătăți de măsură, nu mai vor să fie duși cu preșul. Și, atenție, exact același lucru îl vor și mulți alegători AUR. De aici radicalizarea lor. Nicusor știe asta. Cândva o și spunea public. Menținerea status-quo-ului, reformele cu țârâita, dusul cu preșul, astea vor conduce la un guvern majoritar AUR în 2028, nu certurile între partidele mai nou botezate „pro-occidentale”. Însă pare că Nicușor crede acum că, prin proiectul unirii cu Moldova, va capta bunăvoința unei părți din electoratul Simion-Georgescu, folosind deci tema României Mari. Oare va fi așa?

L.E. Predoiu a fost prima opțiune a lui Nicușor (și PSD), dar el are exact aceleași caracteristici ca Tomac, poate chiar un rating mai bun. Nu e un mare om politic, s-a vazut stângăcia cu care se ținea de un script caduc chiar în ziua moțiunii ?, însă Predoiu e convingător si inteligent (a reușit cu MCV și Schengen). A fost plimbat și premiat pe la Washington anul trecut, tocmai în pregătirea noului guvern.”