Ministrul de Interne a schimbat conducerea Jandarmeriei. Bogdan Enescu este noul șef al instituției

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, vineri, schimbarea din funcție a șefilor Jandarmeriei, generalul de brigadă Constantin Florea și colonelul Grigore Ciaușescu. Aceștia se vor întoarce la inspectoratele din care provin.

Vela a precizat că la conducerea Jandarmeriei au fost numiți Bogdan Enescu, șeful Jandarmeriei Ilfov, și șeful jandarmilor români din Afganistan, Ionuț Gabriel Câmpanu, aflat de 11 ani în activitatea ministerului.

„În ultima lună și jumătate, conducerea Jandarmeriei nu a colaborat cu Ministerul de Interne”, a precizat Vela.

Întrebat ce așteptări are de la noua conducere a Jandarmeriei, Marcel Vela a răspuns: „Aștept ca orice cetățean, ca ministru al Afacerilor Interne, ca noul comandant să schimbe imaginea Jandarmeriei. Am întâlnit oameni extraodinari jandarmi care își fac datoria. E păcat că unii din Jandarmerie au stricat un pic imaginea Jandarmeriei, ca să fiu elegant. Adevărații jandarmi sunt cei ca dl Enescu”.

Ministrul a precizat că, zilnic, Ministerul Afacerilor Interne apără cetățenii și patrimoniul României.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte