„USL trăiește”/Clotilde Armand, dispută cu consilierii PSD și PNL care au mărit bursele de merit și sociale ale elevilor

„USL trăiește”/Clotilde Armand, dispută cu consilierii PSD și PNL care au mărit bursele de merit și sociale ale elevilor

Aprobarea burselor pentru elevi a stârnit un scandal uriaș între consilierii PSD, PNL și primarul Clotilde Armand. Aceștia au declarat că bursele propuse de primar sunt inechitabile și că vor fi elevi care vor avea aceeași medie, unii vor primi bursă, iar alții nu. Consilierii PNL au depus un amendament prin care au majorat bursele de performanță până la 1000 lei față de 600 lei cât era propus, iar cele de merit până la 500 lei față de 400 lei, amendament adoptat. Un alt motiv de dispută au fost bursele sociale, unde primarul a propus burse de 300 de lei pentru cei care provin din familii cu venituri reduse, indiferent dacă sunt din Sectorul 1 sau din afara orașului și 150 de lei pentru cei care vin din alt oraș, dar nu au venituri reduse. Consilierii PSD au făcut un amendament, aprobat de majoritate, prin care toate bursele sociale au fost majorate la 350 lei, indiferent de veniturile familiei.
Proiectul a fost votat de consilierii PSD și PNL cu cele două amendamente.
Primarul Clotilde Armand a declarat că propunerea sa nu viza micșorarea burselor ci o repartizare mai justă a banilor. În ceea ce privește bursele sociale, primarul a declarat că nu este corect ca un copil care provine din altă localitate să primească 300 de lei dacă nu are probleme financiare, măsura fiind nedreaptă pentru copiii din Sectorul 1. În ceea ce privește bursele de merit, primarul a explicat că dorește repartizarea corectă a banilor, fiind licee foarte bune, unde toată lumea primește bursă și școli mai puțin bune, unde mai puțin de 10% dintre elevi primesc acești bani.
”Acest sistem încalcă grav principiul echității, nu voi fi niciodată de acord să micșorați bursele, vor fi copiii care vor avea burse mai mici la aceeași medie pe care o au acum sau pe aceeași medie unii copii nu vor primi burse. Pe noi ne doare punctul cu bursele sociale, propunem mărirea lor, fără discriminare, la 350 lei”, a declarat unul dintre consilierii PSD.
Oliver Păiuși, consilier USR și viceprimar a declarat că sistemul propus de executiv este corect.
”Este un proiect care respectă întocmai legea și repartizarea justă a acestor bani, ne propunem să menținem nivelul burselor, dar să le repartizăm mai just. Avem unități unde copii învață mai bine și unele unde copiii învață mai puțin bine, încercăm să găsim un echilibru, ca toți copiii să beneficieze echilibrat de banii atribuiți.
Primarul Clotilde Armand a declarat că propunerile PSD și PNL sunt ”O nouă dovadă de analfabetism economic ca în trecut! USL trăiește”.
Potrivit amendamentului propus de PNL și aprobat de majoritatea consilierilor, valoarea burselor de performanță pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021, este următoarea:

a1) burse de performanță pentru elevii care au obținut rezultate la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației Naționale, locul I, bursă în cuantum de 1000 lei/olimpic/lună;

a2) burse de performanță pentru elevii care au obținut rezultate la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației Naționale, locul II, bursă în cuantum de 800 lei/olimpic/lună;

a3) burse de performanță pentru elevii care au obținut rezultate la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației Naționale, locul III, bursă în cuantum de 600 lei/olimpic/lună;

b) bursă de performanță pentru elevii care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației Naționale, pentru competitiile internationale; bursă în cuantum de 600 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

c1) burse de performanță pentru elevii care au obținut rezultate la etapele naționale ale competițiilor, concursurilor cultural artistice cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico – științific de nivel național organizate de Ministerul Educației Naționale, locul I, bursă în cuantum de 700 lei/lună/elev/ pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

c2)burse de performanță pentru elevii care au obținut rezultate la etapele naționale ale competițiilor, concursurilor cultural artistice cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico – științific de nivel național organizate de Ministerul Educației Naționale, locul II, bursă în cuantum de 650 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

c3) burse de performanță pentru elevii care au obținut rezultate la etapele naționale ale competițiilor, concursurilor cultural artistice cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico – științific de nivel național organizate de Ministerul Educației Naționale, locul III, bursă în cuantum de 600 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice”.

Cuantumul burselor de merit pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021, este următorul:
a1) burse de merit pentru elevii care au obținut între mediile 8.50 – 8,99 la învățământ pe anul școlar 2019 – 2020, bursă în cuantum de 200 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

a2) burse de merit pentru elevii care au obținut între mediile 9.00 – 9,49 la învățământ pe anul școlar 2019 – 2020, bursă în cuantum de 300 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

a3) burse de merit pentru elevii care au obținut între mediile 9.50 – 09.99 la învățământ pe anul școlar 2019 – 2020, bursă în cuantum de 400 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

a4) burse de merit pentru elevii care au obținut media 10.00 la învățământ pe anul școlar 2019 – 2020, bursă în cuantum de 500 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

b1) burse de merit pentru elevii care au obținut la etapele județene a olimpiadelor și concursurilor organizate de Ministerul Educației Naționale locul I, bursă în cuantum de 400 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

b2) burse de merit pentru elevii care au obținut la etapele județene a olimpiadelor și concursurilor organizate de Ministerul Educației Naționale locul II, bursă în cuantum de 350 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

b3) burse de merit pentru elevii care au obținut la etapele județene a olimpiadelor și concursurilor organizate de Ministerul Educației Naționale locul III, bursă în cuantum de 300 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor colare, inclusiv pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

c1) burse de merit pentru elevii care au obținut la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației Naționale locul I, bursă în cuantum de 400 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

c2) burse de merit pentru elevii care au obținut la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației Naționale locul II, bursă în cuantum de 350 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a alificării profesionale și pe perioada pregătirii practice;

c3) burse de merit pentru elevii care au obținut la etapele județene ale competițiilor/concursurilor culturl-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației Naționale locul III, bursă în cuantum de 300 lei/lună/elev/pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice.”
”PNL a fost și va fi întotdeauna un susținător al premierii meritelor copiilor cu rezultate deosebite și susținerii celor din medii vulnerabile. În mandatul anterior, bursele copiilor s-au dublat la propunerea PNL. Considerăm importante respectarea principiilor echității, meritocrației și corectitudinii. Algoritmul propus pentru bursele de merit, în forma inclusă în HCL propusă de primarul Clotilde Armand, este complet discriminator pentru elevii liceelor cu rezultate foarte bune. Pentru că proiectul nu putea fi votat în această formă, grupul de consilieri PNL a depus o serie de amendamente la acest proiect de HCL, pentru menținerea cuantumului actual, ba chiar creșterea burselor pentru elevii cu rezultate deosebite, meritocrația fiind un principiu de bază al unei societăți performante. Proiectul a fost aprobat cu amendamentul PNL – bursele au fost salvate. Interesul copiilor este mai presus de orice”, se arată într-un comunicat al consilierilor PNL.

Prin amendamentul PSD aprobat, toate bursele sociale au fost majorate la 350 lei.

Consilierii nu au prezentat impactul bugetal al modificărilor făcute, însă spun că Sectorul 1 își permite să aloce acești bani. ”Este a doua cea mai bogată primărie din țară și vrem să reducem de la bursele copiilor, hai să ne uităm la alte cheltuieli, la contracte, la achiziții. Nu este o problemă bugetară”, a explicat unul dintre consilieri.


Primarul Clotilde Armand, în propunerea înaintă Consiliului Local, dorea alocarea pentru semestrul I al anului şcolar 2020-2021, 19.723 burse: bursă de performanță - 600 lei/lună/elev, burse de merit între 150 și 400 lei și burse sociale între 150 și 350 lei. Impactul bugetar era de 21 de milioane de lei.


Valoarea burselor propuse de primarul Clotilde Armand era următoarea:
- bursă de performanţă pentru semestrul I al anului şcolar 2020-2021, în sumă de 600 lei/lună/elev.
- burse de merit pentru semestrul I al anului şcolar 2020-2021, diferenţiată astfel:
a) 400 lei / elev/ lună – bursa de merit pentru elevii care au obținut media generală cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare, între primii 10% din anul de studiu din unitatea de învățământ;
b) 400 lei / elev/ lună – bursa de merit pentru elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naționale organizate de MECTS
c) 300 lei / elev/ lună – bursa de merit pentru elevii care au obţinut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MECTS.
d) 350 lei / elev/ lună – bursa de merit pentru elevii care au obținut media generală cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare, sub primii 10% dar intre primii 20% din anul de studiu din unitatea de învățământ;
e) 300 lei / elev/ lună – bursa de merit pentru elevii care au obținut media generală cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare, sub primii 20% dar intre primii 30% din anul de studiu din unitatea de învățământ
f) 250 lei / elev/ lună - bursa de merit pentru elevii care au obținut media generală cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare, sub primii 30% dar intre primii 40% din anul de studiu din unitatea de învăţământ
g) 200 lei / elev/ lună – bursa de merit pentru elevii care au obținut media generală cel puţin 8,50 și nota 10 la purtare, sub primii 40% dar intre primii 50% din anul de studiu din unitatea de învăţământ
h) 150 lei / elev/ lună – bursa de merit pentru elevii care au obținut media generală cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare, sub primii 50% din anul de studiu din unitatea de învățământ
- bursă de studiu, pentru semestrul I al anului şcolar 2020-2021, în sumă de 300 lei/lună/elev.
- burse sociale diferențiate astfel:
a) 300 lei/lună/elev, bursa acordată în temeiul art. 13 lit. a) şi lit c) din Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5576/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
b) 150 lei/lună/elev, bursa acordată în temeiul art. 13 lit. b) din Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, aprobate prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011, cu modificările și completările ulterioare,
c) 300 lei / elev - bursa de ajutor social ocazional, acordată în temeiul art. 16 din Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, aprobate prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011, cu modificările şi completările ulterioare.



Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a scris pe pagina de Facebook că Sectorul 1, înainte de ședința de Consiliu Local că propune cel mai generos și just sistem de burse din România.
”Aducem un sistem nou de burse, care păstrează aceleași sume de bani, dar le repartizează mai corect. Noi vom da bursă maximă celor mai buni elevi din fiecare școală și bursă mai mică celor de la coada clasamentului. Este un sistem care avantajează liceele defavorizate și descurajează inflația notelor. Propunem să păstrăm nivelul burselor, dar să le repartizăm mai just. Primii 10% din elevii fiecărei unități de învățământ vor primi bursă de merit maximă de 400 de lei. În liceele “defavorizate”, vom permite astfel elevilor mai buni să primească bursa cea mai mare. Bursele să se acorde degresiv în cadrul fiecărei serii de elevi din fiecare unitate de învățământ, astfel că bursele elevilor clasați în a doua jumătate a clasamentului să fie de numai 150 de lei. În total, acordăm 14.000 de burse de merit între 400 și 150 de lei. Peste 70% din elevii Sectorului 1 primesc burse de merit. Bine-înțeles, recompensăm performanța: câte 600 de lei elevilor cu performanțe deosebite la olimpiadele naționale. În sfârșit, acordăm 3000 de burse sociale de câte 300 de lei elevilor din familii cu venituri scăzute. Toți copiii, din București sau de la țară care studiează în Sectorul 1 și au venituri scăzute primesc această bursă. Legea identifică încă o categorie: burse sociale pentru copiii din afara Bucureștiului. Desigur, aceia dintre ei care se încadrează la venituri scăzute beneficiază de bursă de 300 de lei, însă cei care locuiesc în cartiere rezidențiale de lux nu sunt de regulă în această categorie și nu ar fi rezonabil să primească burse sociale de 300 de lei”, a explicat primarul Clotilde Armand pe pagina de Facebook.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”