VIDEO Hai cu dezmembrarea!/O uzină rusă anunță că a trimis un tren cu tancuri de ultimă generație în Ucraina

Uralvagonzavod a trimis un tren încărcat cu tancuri de generație nouă T-90M „Proryv", potrivit serviciului de presă al uzinei rusești, citat de agenția Ria Novosti.

Tancuri sfințite înainte să fie trimise în UcrainaFoto: Twitter

La ceremonia solemnă a participat și protopopul Ioan Bragin, care a sfințit tancurile, după care trenul a plecat însoțit de acordurile marșului patriotic „Rămas bun, Slaviankla”.

„Binele trebuie să poată întotdeauna să se apere. Este inutil să convingi forțele malefice să se oprească. Și de aceea există o asemenea tradiție de a binecuvânta armele. Pentru ca ajutorul, binecuvântarea, protecția lui Dumnezeu să-l ajute să-și apere Patria, să protejeze oamenii care au nevoie de ajutor şi protecţie”, a spus el.

În tancurile T-90M au fost puse desene și scrisori de la copiii muncitorilor de la fabrica de tancuri și icoane ortodoxe, mai notează Ria Novosti.

Forțele armate ucrainene au publicat săptămâna trecută imagini video care arată cum au distrus un tanc T-90M, cel mai modern din arsenalul armatei ruse, aruncat în luptă de Ministerul Apărării de la Moscova.


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani