VIDEO Un camion militar care tracta un tun, la un pas să cadă de pe un pod la ieșirea din Dej

Un camion militar care făcea parte dintr-un convoi a fost implicat, luni, într-un eveniment rutier și era să cadă de pe un pod la ieșirea din Dej. Camionul a rămas suspendat pe marginea unui pod, transmite Mediafax.
Potrivit unui comunicat al ISU Cluj transmis, luni, la accident au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj.
„Am fost solicitați să intervenim cu o autospecială cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SAJ, în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat un ansamblu camion - atelaj militar, care s-a produs pe podul de la ieșirea din municipiul Dej spre Bistrița. A fost consultat un militar din camionul implicat în eveniment de către echipajul SAJ și a fost transportat pentru investigații suplimentare la spital”, se arată în comunicatul ISU Cluj.



Ofițerul de presă al Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița, Andreea Mureșan, a declarat că la nivelul unității militare din Prundu Bârgăului s-a constituit o comisie administrativă care cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.
„La fața locului se află o autospecială pentru evacuarea tehnicii, cauza evenimentului rutier fiind investigată de poliție. Camionul militar aflat pe pod făcea parte dintr-un convoi care se deplasa într-o misiune de transport de la Prundu Bârgăului – Bistrița spre Turda”, a spus Mureșan.
Aceasta a precizat că militarul transportat la spital este în stare stabilă și a suferit leziuni în zona feței.
 


populare
astăzi

1 Interesantă ipoteza lansată de Caramitru...

2 Așa o fi?

3 Voi ați citit ce pregătește Ucraina?

4 De citit...

5 „Îi este frică și nu vrea să-și asume riscuri” / Un important propagandist rus cere răsturnarea lui Putin. Pe cine propune ca înlocuitor