1.300 de unități Starlink folosite de armata ucraineană, deconectate din cauza lipsei finanțării

1.300 de unități Starlink folosite de armata ucraineană, deconectate din cauza lipsei finanțării

1.300 dintre unitățile Starlink folosite de armata ucraineană pentru comunicații au fost deconectate în ultimele săptămâni din cauza lipsei finanțării, în timp ce între Pentagon și Space X negocierile pe acest subiect continuă, relatează CNN citând oficiali de rang înalt din cadrul Departamentului Apărării din SUA.

Sateliții Starlink sunt vitali pentru comunicațiile militare și civile din Ucraina FOTO Twitter

Negocierile sunt în plină desfășurare. Toată lumea din clădirea noastră știe că îi vom plăti”, a declarat un oficial de rang înalt al Pentagonului pentru CNN, adăugând că departamentul așteaptă să aibă angajamente în scris „pentru că ne facem griji că se va răzgândi”.

CNN a dezvăluit în septembrie faptul că Space X a trimis o scrisoare Pentagonului prin care îi cerea să preia o parte din finanțarea terminalelor Starlink întrucât compania nu-și mai permite costurile. Ulterior, Elon Musk a dat de înțeles că s-a răzgândit și va continua să ajute gratuit guvernul ucrainean.

Deconectările recente au început la 24 octombrie. O persoană informată despre situație a descris-o ca fiind o „problemă uriașă” pentru armata ucraineană. Potrivit sursei, terminalele au fost oprite din cauza lipsei de finanțare.

Este vorba de un număr de 1.300 de dispozitive pe care Ucraina le-a cumpărat de la o companie britanică și pe care le-a folosit în operațiuni de luptă în apărarea sa împotriva agresiunii rusești.

Space X percepea armatei ucrainene 2.500 de dolari pe lună pentru a menține conectate fiecare dintre cele 1.300 de unități, ceea ce însemnat costuri totale de aproape 20 de milioane de dolari până în septembrie, a precizat persoana informată în acest sens. În cele din urmă, aceștia nu și-au mai putut permite să plătească.

La începutul lunii octombrie, ministerul ucrainean al Apărării le-a cerut omologilor săi britanici să plătească o factură lunară de 3,25 milioane de dolari.

Potrivit unui oficial britanic, în urma discuțiilor dintre ministere, „s-a decis că există capacități militare mai prioritare”.

„Susținem o serie de terminale care au o utilitate tactică directă pentru armata ucraineană în respingerea invaziei Rusiei", a declarat oficialul britanic pentru CNN. 

Un oficial ucrainean de rang înalt a confirmat deconectarea terminalelor pentru CNN, subliniind că tehnologia Starlink e foarte importantă în război.

Potrivit scrisorii trimise în septembrie Pentagonului, în Ucraina există aproape 20.000 de terminale Starlink, majoritatea lor fiind achiziționate integral sau parțial cu ajutorul finanțării externe, în special de la guvernele SUA, Poloniei și Marii Britanii.

Totodată acestea ar plăti circa 30% din cheltuielile aferente serviciilor de conectare.

Nu se știe exact câte terminale Starlink sunt folosite de armata ucraineană; în orice caz cele 1.300 deconectate recent constituie o porțiune semnificativă, notează CNN. În iulie, comandantul-șef al țării i-a scris direct lui Musk cerându-i să trimită mai multe astfel de unități în Ucraina -scrisoarea a fost consultată de CNN - precizând că aproximativ 4.000 de unități Starlink au fost desfășurate de armată.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...