36.608 lei/lună, cea mai mare pensie din Bihor, o judecătoare de la Curtea Supremă, pensionată la 50 de ani/Soțul, polițist, viitor beneficiar de pensie specială
Cea mai mare pensie specială din județul Bihor este de 36.608 lei/ lună, brut, adică 31.148 de lei net. Bihoreanul scrie că pensia este încasată de „o fostă judecătoare care a activat şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)”.
În decembrie 2022, pensia medie obișnuită era, în Bihor, de 1.739 de lei.
Cea mai mare pensie din Bihor
În 2022, de la ICCJ s-a pensionat judecătoarea Adina Claudia Cioflan, care până a fi numită la Înalta Curte a activat la diferite instanțe din Bihor. Cioflan a terminat dreptul la Universitatea din Oradea, în 1996, deci, probabil avea sub 50 de ani când s-a pensionat.
Soțul ei este polițist, deci va beneficia de pensie specială.
Interesant este că, potrivit ultimei declarații de avere, din 2022 – care acoperă anul fiscal 2021, când activa la Curtea de Apel Oardea – media veniturilor ei salariale lunare a fost puțin peste 20.000 lei pe lună. Cu o pensie netă de peste 31.000 de lei pe lună, ea a câștigat un plus la venituri de circa 50% – probabil urmare a celor circa nouă luni în care a activat la ICCJ.
Bihoreanul mai scrie că, în acest județ, pensia medie a foştilor magistraţi este de 21.333 lei. „66 din cei 136 primesc lunar între 20.000 şi 25.000 lei, 45 încasează între 15.000 şi 20.000 lei, 23 au pensii între 25.000-30.000 lei, iar 2 peste 30.000 lei. În ce îi priveşte pe foştii grefieri, cea mai mare pensie este de 15.823 lei, iar media e de 5.060 lei”, mai arată publicația. SURSA: defapt.ro