460.000 lei, găsiți de polițiști ascunși sub pământ, în Alba

460.000 lei, găsiți de polițiști ascunși sub pământ, în Alba

Polițiștii au descoperit în comuna Vințu de Jos, în cadrul unor activități desfășurate într-un dosar ce vizează hoți de cupru din Alba și alte trei județe, o cutie metalică ascunsă sub pământ, în care se afla suma de 460.000 de lei.

În cursul zilei de joi, 8 septembrie, în urma activității desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de furt calificat, patru bărbați bănuiți de sustragerea unei cantități de cupru, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, au fost prezentați magistraților Judecătoriei Cluj-Napoca, în vederea dispunerii de măsuri preventive.

Astfel, în cauză au fost emise un mandat de arestare prevenitvă, un mandat de arestare la domiciliu și 2 măsuri de control judiciar.

Banii au fost ascunși sub pământ

De asemenea, joi, în cadrul activităților investigativ-operative, în comuna Vințu de Jos din județul Alba, polițiștii au descoperit și ridicat 460.000 de lei, bani care se aflau într-un diplomat asuns sub pământ, proveniți din comercializarea cuprului.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Reamintim faptul că patru bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 49 de ani, din județele Alba, Cluj și Hunedoara, sunt cercetați pentru furt calificat. Aceștia ar fi sustras o cantitate însemnată de cupru, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, fapta fiind săvârșită în luna august a acestui an.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au efectuat miercuri percheziții în Alba, Cluj, Sibiu și Ilfov.

Cu ocazia acestor activități polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, sume de bani și înscrisuri de interes în cauză.

Totodată, ca măsură asiguratorie a fost emisă ordonanță de indisponibilizare a unui cont bancar, potrivit alba24.ro .


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante