''A definit o epocă şi un stil'': Reacţii la decesul lui Sir Sean Connery

''A definit o epocă şi un stil'': Reacţii la decesul lui Sir Sean Connery

Sir Sean Connery, care a murit la vârsta de 90 de ani, era cunoscut nu numai pentru rolurile de film, între care agentul secret britanic James Bond, ci şi pentru sprijinul acordat independenţei Scoţiei faţă de Marea Britanie, scrie agenţia Reuters, care grupează câteva reacţii la decesul actorului, anunţat sâmbătă de familia sa.

Nicola Sturgeon, prim-ministrul Scoţiei

"Sean a fost o legendă globală, dar, în primul rând, a fost un patriot şi scoţian mândru. Prezenţa lui falnică la deschiderea Parlamentului scoţian a fost un semn al dedicării sale faţă de ţara sa. A fost pe tot parcursul vieţii un susţinător al unei Scoţii independente şi aceia dintre noi care împărtăşim această credinţă îi datorăm o mare recunoştinţă''.

Actorul britanic Daniel Craig

"Cu atâta tristeţe am auzit de plecarea unuia dintre adevăraţii mari ai cinematografiei. Sir Sean Connery va fi amintit ca Bond şi mult mai mult. El a definit o epocă şi un stil. Spiritul şi farmecul pe care le-a portretizat pe ecran pot fi măsurate în mega waţi; el a ajutat la crearea blockbuster-ului modern. Va continua să influenţeze actori şi regizori deopotrivă pentru anii următori. Gândurile mele sunt cu familia şi cu cei dragi lui. Oriunde s-ar afla, sper că există un teren de golf''.

Producătorii ''James Bond'' Michael G Wilson şi Barbara Broccoli

"A fost şi va fi întotdeauna amintit ca James Bond original, a cărui intrare definitivă în istoria cinematografiei a început când a spus acele cuvinte de neuitat - 'Numele este Bond ... James Bond'. A revoluţionat lumea cu interpretarea sa îndrăzneaţă şi spirituală a agentului secret sexy şi carismatic. El este fără îndoială în mare măsură responsabil de succesul seriei şi îi vom fi recunoscători pentru totdeauna''.

Actorul australian Hugh Jackman

''Am crescut idolatrizându-l pe #SeanConnery. O legendă pe ecran şi în afara acestuia. Să se odihnească în pace''

Sam Neill, actor şi co-star în filmul ''Vânătoarea lui Octombrie Roşu''

"Fiecare zi de platou cu #SeanConnery a fost o lecţie despre cum să acţionezi pe ecran. Dar toată acea carismă şi putere - asta a fost cu totul unic pentru Sean. Să se odihnească în pace acest mare om, acest mare actor''.

Muzicianul britanic Elton John

"O adevărată legendă a ecranului".

Actorul american George Takei

"Sean Connery a fost o legendă a filmului, chiar mult după anii săi de glorie. Cele mai puternice personaje Bond au fost formate de el şi el a fost Perfect. A murit astăzi la vârsta de 90 de ani, un erou suav până la sfârşit''.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Președintele, reacție la numirile politice din Mureș: Este inacceptabil să fie promovați mediocri, impostori, …

2 BREAKING Condamnări grele cu închisoare într-un dosar de retrocedări ilegale: Crinuța Dumitrean – 6 ani, Marko…

3 Cristian Adomniței, condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare cu executare / Acest jeg a fost unul dintre „zeii US…

4 Vremea potăilor / După ce l-a pupat în cur pe șeful Transgaz, Florian Bichir, candidat PMP la Senat, și-a ascuns…

5 Proiecție pentru parlamentare furnizată de Rareș Bogdan: PNL, USR și PMP, majoritate stabilă, de peste 60%. Pr…