A fost descoperit un nou asteroid care va trece pe lângă Pământ

Un nou asteroid a fost descoperit recent de astronomii chinezi, care estimează că obiectul ceresc va trece prin apropierea Pământului la începutul lunii mai, relatează marţi agenţia Xinhua.

Asteroidul, denumit 2020 DM4, a fost identificat de observatorul astronomic Purple Mountain Observatory (PMO) al Academiei de Ştiinţe din China la sfârşitul lunii februarie.

''2020 DM4 se apropie de Pământ. Estimăm că distanţa cea mai mică dintre asteroid şi Pământ va fi de aproximativ 7,35 milioane de kilometri. Constituie o potenţială ameninţare, dar nu trebuie să ne facem griji'', a declarat Zhao Haibin, directorul echipei de cercetare de la observatorul PMO.

Astronomii au utilizat telescopul pentru observarea obiectelor din apropierea Pământului, situat în Xuyi, în provincia estică Jiangsu din China, în noaptea de 26 februarie şi au descoperit un obiect în mişcare, a cărui viteză aparentă este diferită de cea a unui asteroid obişnuit din centura de asteroizi.

Specialiştii au raportat evenimentul Centrului pentru Planete Minore (MPC) al Uniunii Astronomice Internaţionale şi au distribuit informaţiile altor ţări. Alte 11 telescoape de pe glob au început ulterior monitorizarea asteroidului.

Pe baza datelor prelevate în urma observaţiilor la nivel mondial, astronomii au determinat orbita DM4 2020, iar MPC a anunţat descoperirea acestui asteroid potenţial periculos la data de 29 februarie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3