A murit academicianul Ovidiu Bujor, părintele fitoterapiei în România. Avea 98 de ani

A murit academicianul Ovidiu Bujor, părintele fitoterapiei în România. Avea 98 de ani

Ovidiu Bujor a fost doctor în farmacie, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi al Academiei de Ştiinţe şi Arte din SUA.

Ovidiu Bujor avea 98 de ani

Ovidiu Bujor, inventatorul fitoterapiei moderne în România, a murit la 98 de ani. Decesul său a fost anunțat de Anca Daniela Raiciu, președintele Asociației Patronale Planta Romanica.

„Cu tristeţe anunţăm decesul celui care a fost Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor- Președintele onorific PLANTA ROMANICA, la vârsta de 98 de ani.

Ovidiu Bojor a fost cel mai mare fitoterapeut român, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale. Este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și Diploma de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române.

Să nu îi uităm NICIODATĂ îndemnurile:

“Iubirea am situat-o pe primul loc din tot ceea ce există pe Pământ. Trebuie să plecăm de la iubirea față de creator, față de creație, de la iubirea între oameni. Și chiar dacă îți greșește cineva, întoarce și cealaltă parte a obrazului și îl vei dezarma. Priviți viața ca și când ați fi în fața unei oglinzi. Dacă vă crispați, crisparea se va întoarce asupra voastră. Dacă vă zâmbiți, zâmbetul se întoarce asupra voastră.”

A plecat deși cu puțin timp în urmă își declara fericirea de a trăi în România, mărturisindu-și dragostea pentru țară dar și pentru credință.

„Sunt un om fericit, trăiesc în România, un loc binecuvântat.”

Drum lin!”.

Într-un interviu pentru Adevărul, Ovidiu Bujor vorbea despre secretul vieții sale foarte active.

„Cu cât vom fi mai aproape de natură, cu atât vom trăi mai mult şi mai bine. Asta înseamnă că trebuie să ne potrivim ceasul biologic în funcţie de cele patru anotimpuri. Primăvara şi vara reprezintă anotimpuri de dezvoltare maximă, iar toamna şi iarna sunt ideale pentru odihnă, pentru recuperare şi reflecţie. Secretul constă în cumpătare. Poate o să vă mire, dar eu am devenit adeptul stilului de viaţă sănătos abia după vârsta de 50 de ani. Mai exact, am adoptat regula celor „trei de opt", ideal pentru a trăi cât mai mult şi mai bine.

Această regulă constă în respectarea celor opt ore de activitate, opt ore de odihnă activă (lectură, muzică, plimbări şi cât mai puţin stat în faţa televizorului sau a calculatorului) şi opt ore de somn. Chiar dacă uneori muncesc mai mult de opt ore, niciodată nu renunţ la cele opt ore de somn. Dar cel mai important lucru este să nu faci din excepţie o regulă de viaţă”, spunea Ovidiu Bujor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /