A murit actrița care a interpretat-o pe Wednesday în prima ecranizare a serialului „Familia Addams“

Lisa Loring, actrița care a interpretat-o pe Wednesday Addams în prima adaptare cinematografică a filmului „The Addams Family”, a murit la vârsta de 64 de ani din cauza unui accident vascular cerebral, relatează The Guardian .

Lisa Loring a murit ținută de mână de cele două fiice ale sale Foto: Profimedia

Lisa Loring a murit ținută de mână de cele două fiice ale sale Foto: Profimedia

Lisa Loring a murit sâmbătă seara la spital înconjurată de familie, a declarat una dintre fiicele ei pentru Variety.

Ea s-a stins în pace, cu ambele fiice ținând-o de mână”, a spus ea.

Autoarea Laurie Jacobson, a scris pe Facebook că prietena sa „a suferit un accident vascular cerebral masiv cauzat de fumat și de hipertensiune arterială” și a fost ținută în viață timp de trei zile iar în weekend familia ei a decis să o deconecteze de la aparate.

Lisa Loring a jucat-o pe Wednesday Addams din 1964 până în 1966 în prima adaptare a desenelor animate New Yorker ale lui Charles Addams, preluând rolul când ea avea doar cinci ani.

Performanța ei ca fiica „macabră” a familiei Addams, cu stilul ei gotic și cozile clasice, a influențat foarte mult următoarele reprezentări ale personajului.

Familia Addams - 1964 FOTO Profimedia

Familia Addams - 1964 FOTO Profimedia

Adaptarea recentă realizată de Netflix, cu Jenna Ortega , a dat naștere unui dans viral inspirat de mișcările unghiulare ale lui Loring din seria originală. Ortega i-a mulțumit lui Loring când dansul a câștigat popularitate online.

Lisa Loring (Lisa Ann DeCinces) s-a născut în Insulele Marshall în 1958, mutându-se ulterior în Hawaii și apoi în Los Angeles împreună cu mama ei. Ea a devenit model când avea trei ani și a obținut primul ei rol la TV la scurt timp după, în drama medicală Dr. Kildare.

După ce a apărut în rolul lui Wednesday Addams , ea a jucat roluri în sitcom-ul The Pruitts of Southampton și drama de spionaj The Girl from U.N.C.L.E., înainte de a fi distribuită într-un rol recurent în As the World Turns.

La sfârșitul anilor 80 a lucrat și ca ca make-up artist pe platoul filmului pentru adulți Traci’s Big Trick – unde și-a întâlnit cel de-al treilea soț, actorul de film pentru adulți Jerry Butler, de care a divorțat în 1992.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine este românca Corina Tarniță, profesoara de la Princeton menționată în documentele Epstein

2 Căsătorită, fosta tenismenă de elită și-a făcut publică relația amoroasă cu soțul celei mai bune prietene. „Totul a ieșit la iveală. Așa ceva nu se fa…

3 „Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime

4 „România nu e ce ne-am așteptat” / Familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce sfaturi a primit

5 „Cred că intrăm într-un rit de trecere turbulent și inevitabil, care ne va testa ca specie” / Eseu care dă fiori al unui dezvoltator de AI