A murit basul Pompeiu Hărășteanu

Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, aplaudat pe marile scene din țară și străinătate, a încetat din viață miercuri, la vârsta de 81 de ani.

Informația a fost confirmată, pentru AGERPRES, de criticul muzical Costin Popa.

***

Pompeiu Hărășteanu s-a născut la 14 septembrie 1935, în orașul Gheorgheni, județul Harghita, dar copilăria și-a petrecut-o la Luduș (județul Mureș), unde a urmat și școala primară.

Hărășteanu a absolvit Conservatorul 'Ciprian Porumbescu' din București în 1958, formându-se sub îndrumarea unor nume legendare ale teatrului liric românesc, precum Petre Ștefănescu Goangă, Elena Sachin, George Ionescu și Constantin Stroescu.

Încă din timpul studenției a câștigat mai multe concursuri internaționale de canto și s-a făcut remarcat cântând pe scena Conservatorului sau pe cea a Ateneului Român.

Debutul la Opera Națională București a avut loc în 1966 cu rolul Ferrando din 'Il Trovatore' ('Trubadurul') de Giuseppe Verdi.

Palmaresul artistului cuprinde aproape 3.000 de spectacole de operă și 2.000 de concerte și recitaluri. În repertoriul său se regăsesc toate lucrările genului liric și ale celui vocal-simfonic.

Din 1982, timp de opt ani, a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, din 1990 a fost profesor la Universitatea de Muzică din București, iar din anul 1997 — profesor la Universitatea 'Ovidiu' din Constanța.

Opera Națională din București l-a avut director general între anii 1994 — 1997.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

3 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată