A murit Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT

Dan Hosu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în primă instanță, a murit. Șoțul fostei șefe a DIICOT avea un nou termen de judecată marți. Recent, ministrul Justiției a afirmat că ar fi fost achitat, apoi a revenit cu precizări, invocând „o festă de memorie”.

Dan Hosu a murit FOTO Inquam Photos

Dan Hosu a murit FOTO Inquam Photos

Soțul fostei șefe DIICOT , Dan Hosu, a murit, potrivit unui anunț postat pe Facebook de fiul său, Vlad Hosu. El ar fi suferit de o boală incurabilă, potrivit unor apropiați ai familiei, conform G4Media. Într-un alt mesaj adresat tot pe Facebook, fiul familiei Hosu a făcut apel la decență din partea presei, dată fiind situația în care se află familia sa.

Numele lui Dan Hosu și al fostei șefe a DIICOT a revenit în atenția publică în urma unui interviu în care ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a vorbit inițial de achitarea lui Dan Hosu, deși acesta încă are în desfășurare un dosar, iar următorul termen e 7 februarie, la Curtea de Apel.

Cătălin Predoiu a fost întrebat în interviul de la Europa FM cum evaluează activitatea procurorilor generali ai Parchetelor, inclusiv a Giorgianei Hosu, care a demisionat după condamnarea soțului ei. Ministrul Justiției a spus de Dan Hosu: „Și ulterior achitat. Am putea spune că doamna Hosu și-a dat demisia cu adevărat de onoare pentru o ipoteză care nu s-a realizat în final”.

Ulterior, într-un comunicat de presă, ministrul a precizat că dorește să își corecteze greșeala, susținând că „nu am verificat în prealabil informația pe care o aveam din surse neoficiale”.

Soțul Giorgianei Hosu a fost a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de corupție (dare de mita și trafic de influență) și pentru alte două fapte de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

Dan Hosu a fost condamnat în septembrie 2020 , în primă instanță, pentru ultimele două fapte, la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare. În ceea ce privește darea de mita și traficul de influența, Tribunalul Bucuresti a dispus achitarea. Sentința a fost contestată, iar următorul termen în apel era cel programat pentru 7 februarie.

Noile precizări

Ministrul Justiției vine cu noi precizări despre dosarul soțului fostei șefe a DIICOT, Giorgiana Hosu, la doar câteva zile după interviul de la Europa FM. „În primul rând, am văzut speculaţiile care s-au făcut, pe care aş vrea categoric să le resping. Nu a fost vorba de altceva decât de o festă de memorie pe care am avut-o. A fost convingerea mea că acel dosar s-a soluţionat. Eu nu m-am referit la viitor, cu intenţia de a influenţa în vreun fel instanţa, ci m-am referit la o informaţie care ţinea de trecut. Asta a fost convingerea mea din discuţii din afara cadrului statal, din afara cadrului oficial, de aceea am şi precizat că e vorba de surse neoficiale, medii juridice care n-au legătură cu oficialităţi ale statului. Efectiv a fost o eroare de judecată bazată pe o festă de memorie”, a declarat ministrul Justiției, într-un interviu la Prima tv, potrivit News.ro .

Mai multe ONG-uri au cerut demisia lui Cătălin Predoiu, însă în Coaliția nici nu s-a pus în discuție cazul ministrului Justiției.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

3 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

4 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

5 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă