A murit o mare sportivă a României

Fosta mare jucătoare Maria Alexandru a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 84 de ani, a anunţat Federaţia Română de Tenis de Masă pe pagina sa de Facebook.

„O veste tristă şi greu de acceptat, firul vieţii se rupe şi pentru campionii care par nemuritori. Legendă a tenisului de masă, Maria Alexandru rămâne în memoria noastră prin performanţele sale remarcabile, o sportivă care a scris istorie în tenis de masă şi în lumea sportului”, se arată în comunicatul FTRM, citat de Agerpres.

Maria Alexandru a avut un palmares „incredibil”, cu 12 medalii la Campionatele Mondiale, 3 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz, 16 medalii la Campionatele Europene, 4 de aur, 5 de argint şi 7 de bronz, de 12 ori câştigătoare a Openului Angliei, dintre care de 6 ori la simplu, alte nenumărate medalii la alte competiţii internaţionale şi la campionatele naţionale.

Toată cariera ei a fost legitimată la clubul Progresul Bucureşti.

„Maestră emerită a sportului, distinsă cu Ordinul Muncii clasa I, Maria Alexandru a fost una dintre cele mai titrate sportive ale tenisului de masă european şi mondial. Maria Alexandru s-a retras devreme din viaţa publică, a preferat să fie discretă şi s-a stins acasă, alături fiindu-i prietena cea mai bună. Un pios omagiu unei sportive a cărei viaţă a fost tenisul de masă. Maria Alexandru va fi înmormântată la Băile Herculane, lângă familie”, precizează Federaţia.


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 Forțele Aeriene ale Ucrainei confirmă pierderea colonelului Oleksandr Dovgach, comandant al Brigăzii 39 Aviație Tactică

5 SUA a cerut Israelului să nu mai atace unele obiective din Iran. Motivele îngrijorării Washingtonului