A murit textierul, poetul și scriitorul Aurel Storin

A murit textierul, poetul și scriitorul Aurel Storin

Textierul, poetul și scriitorul Aurel Storin, autorul șlagărelor "Lalele, lalele" și "Să mori de dragoste rănită", s-a stins din viață sâmbătă dimineața, potrivit unui comunicat de presă al Teatrului de Revistă Constantin Tănase remis duminică presei.

"Sâmbătă dis-de-dimineață dr. Aurel Storin, binecunoscutul textier (cine nu a fredonat măcar odată 'Lalele, Lalele'), scriitor (ultima sa carte 'Stela și Arșinel. O pereche fără pereche' — editura Allfa a fost lansată în primăvara acestui an) și fost secretar literar artistic al Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' a trecut în neființă. Din acest moment revista românească, dar și peisajul cultural-artistic și muzical au devenit mai sărace", menționează sursa citată.

Directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase', Alexandru Arșinel a spus că bunul său prieten Aurel Storin a luptat mereu pentru a păstra eleganța și frumusețea revistei românești, prin textele sale și cărțile pe care le-a scris.

Aurel Storin s-a născut la București, pe 12 ianuarie 1937. Între 1955-1959 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București. Aurel Storin a scris textele a peste 400 de melodii, marea majoritate devenite șlagăre, premiate la festivaluri și fredonate de-a lungul timpului și până astăzi de toată lumea.

A colaborat ca textier cu toți marii compozitori de muzică ușoară care, la rândul lor, au încredințat creațiile devenite imediat șlagăre unor nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare, precum Luigi Ionescu ("Lalele, lalele" de Temistocle Popa), Angela Similea ("Să mori din dragoste rănită" de Marcel Dragomir, "Mă gândesc la dumneata" de Edmond Deda), Aura Urziceanu ("Mai rămâi și nu pleca" de Marcel Dragomir), Margareta Pâslaru ("Cu tine" de V. Veselovski — Premiul Radioteleviziunii 1965, "Liniștea mea" de Gelu Solomonescu), Margareta Pâslaru și Marina Voica ("Balada" de Radu Șerban), Dan Spătaru ("Prietene" de Temistocle Popa), Aurelian Andreescu ("Te-ai schimbat" de Petre Mihăescu), Mădălina Manole ("Fără dragostea ta", "Vino, dragoste", "Marea, cât dragostea noastră" de Șerban Georgescu), Mirabela Dauer ("Să știi că nu e adevărat" de Horia Moculescu, "Dacă nu erai tu" de Jolt Kerestely), Corina Chiriac ("Vino, iubire înapoi" de Ion Cristinoiu, "Parfumul străzilor" de Radu Șerban, "Serenadă" de Mircea Chiriac, "Și ieri și azi și mâine" de Horia Moculescu, în duet), Carmen Rădulescu ("Nu mai știu ce să cred" de George Grigoriu, "Acasă" de Dan Ardelean).

Din aprilie 1960 până în 2007 a fost secretar literar al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase". A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al UNITER, dar și redactor-șef al revistei "Realitatea evreiască", publicație a Federației Comunităților Evreiești din România. A scris versuri, proză, piese de teatru, eseuri, în publicații precum "Viața românească", "România literară", "Luceafărul", "Adevărul", "Realitatea evreiască", etc.

În 2007 a fost distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Se confirmă, Donald Trump este al 47-lea președinte al Statelor Unite

2 O informație apărută în presa din Austria despre intrarea României în Schengen terestru

3 „Va fi un război crâncen”. Predicția terifiantă făcută de Armand Goșu, care privește și România, despre reînscăunarea lui Trump

4 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația

5 Trump, imaginea zilei...