A treia rundă de discuţii între Rusia şi Ucraina va avea loc luni, anunţă delegaţia ucraineană

A treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia cu privire la încetarea ostilităţilor va avea loc luni, a anunţat sâmbătă într-o postare pe Facebook un membru al delegaţiei ucrainene, David Arahamia, fără a oferi detalii suplimentare - transmit AFP şi Reuters.

Delegaţiile din Ucraina şi Rusia au avut două runde de negocieri de când Rusia a lansat o invazie la scară largă pe teritoriul ţării vecine la 24 februarie.

Joi, părţile au convenit să deschidă coridoare umanitare pentru a permite civililor să iasă din anumite zone de luptă, deşi au existat întârzieri în punerea lor în aplicare.

Ucraina a anunţat sâmbătă că discuţiile nu au produs rezultate dar că va continua să continue negocierile.

Negociatorul David Arahamia este şi liderul fracţiunii parlamentare a partidului Slujitorul poporului, al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Agenţia de presă rusă TASS l-a citat pe negociatorul rus Leonid Sluţki, care a declarat că partea ucraineană a arătat o anumită deschidere în a doua rundă pentru a se ajunge la un acord.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că încercarea lui Zelenski de a obţine ajutor direct din partea NATO în conflictul dintre ţările lor nu ajută discuţiile dintre cele două părţi, dar că Moscova este pregătită pentru o a treia rundă.

Precaută să nu fie antrenată în războiul Moscovei împotriva vecinului său, NATO a respins vineri apelul lui Zelenski de a crea o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, ceea ce l-a determinat pe preşedintele ucrainean să spună că alianţa a dat undă verde Rusiei pentru a-şi continua atacurile.AGERPRES


populare
astăzi

1 MAI, contestat: „Au nevoie doar de proști fără studii” / Master rapid de ofițeri în un an exclude agenții cu experiență

2 Numerele câștigătoare la Loto, duminică, 19 iulie. Report de peste 8,12 milioane de euro la Loto 6 / 49

3 Viperele, active pe trasee / Primul ajutor vital și zonele unde riscul e mai mare

4 Litoralul comunist / când vacanța la mare era o evadare din lipsuri și control

5 BREAKING Frații Tate au fost arestați în SUA